Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Victimele au fost preluate de ambulanță și transportate la spital Un copil în vârstă de 15 ani, care nu deține permis de conducere, a fost rănit după ce a pierdut controlul mașinii pe care îl conducea și a intrat într-un stâlp de iluminat public, pe o stradă din Galați. În accident a fost rănit și pasagerul, un tânăr de 18 ani, care furase autoturismul.
Accidentul s-a produs marți pe strada Nicolae Bălcescu din Galați. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Galați, copilul conducea mașina din direcția străzii Universității către strada Brăilei, când a pierdut controlul direcției de deplasare și a lovit un stâlp de iluminat public. În urma impactului, atât șoferul, cât și pasagerul au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Verificările efectuate de polițiști au arătat că minorul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, anchetatorii au stabilit că autoturismul ar fi fost furat de tânărul de 18 ani de la adresa de domiciliu, după care acesta i l-ar fi încredințat copilului pentru a-l conduce pe drumurile publice. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accident ului.