Ulterior, în unei conferințe de presă, liderul român a declarat că în dialogului s-a discutat și despre situația României privind amenințarea drone lor. Simion a criticat actualele opțiuni de înzestrare ale României, atacând programul SAFE.

„ Cum ar putea Statele Unite să ne ajute. Când noi cumpărăm echipamente militare de la Rheinmetall, când noi avem acum alte alegeri geopolitice. Mie mi se pare profund greșit și faptul că multe din contractele din SAFE sunt date cu dedicatie și faptul că nu apelăm la Statele Unite, la Israel care tocmai construiește o fabrică de drone în Serbia sau chiar la Ucraina pentru a produce drone de apărare ”, a declarat Simion.

În acest context, liderul AUR a reamintit că România a donat un sistem Patriot la cererea Statelor Unite: „I-am reamintit, domnule ambasador, faptul că la cererea partenerilor de atunci din Statele Unite, România a donat către Ucraina scutul Patriot”. Președintele AUR a oferit mai multe detalii despre dialogul cu reprezentantul american la București. „ Face parte dintr-o relație constantă pe care noi o avem cu Statele Unite, dintr-un dialog constant pe care l-am avut și îl avem cu partenerul nostru strategic.

Pentru a ne pune la curent cu subiecte de interes, cu subiecte politice, inclusiv cu subiecte mai îndepărtate, cum ar fi anularea alegerilor și criza democratică din România, pentru că erau unii și alții îngrijorați că nu ar mai fi interesat Statele Unite de acest subiect ”, explică Simion. Poziția acestuia vine după ce Forțele Aeriene ale României au doborât trei drone în trei zile consecutive. Vineri, un F-16 a doborât o dronă deasupra Buzăului, sâmbătă, a fost doborâtă o dronă în apropierea graniței, și duminică, un alt F-16 a doborât o dronă în apropiere de Sulina.

Citește pe Antena3. ro La Los Angeles s-au vopsit străzile cu o vopsea specială, care a redus temperatura resimțită de trecători cu 10 grade &times Citește pe LongevityMagazine. ro De ce pierderea excesivă de grăsime poate fi la fel de periculoasă ca obezitatea Citește pe Fanatik.

ro Caz șocant în Belgia: colegul lui Darius Olaru a fost victima unui jaf armat în plină zi! A fost scos din mașină cu forța.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *