Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Evenimentele încep sâmbătă, atât în centrul comunei Avram Iancu, cât și pe vârful Muntelui Găina. Capul de afiș al primei seri este trupa Subcarpați, iar programul se încheie cu focuri de artificii și muzică electronică.
Duminică sunt programate ceremonialul comemorativ, concerte de muzică populară și participarea unor ansambluri din mai multe județe. De la ora 13:00 se deschide Târgul Național al Meșterilor Tradiționali „Alba Tradițional”. Vor participa peste 50 de meșteri din mai multe zone istorice ale României.
De la ora 14:00 este programat spectacolul folcloric „Muntele Găina unește tradițiile românești”, prezentat de Cristina Sabău. Pe scenă vor urca Tulnicăresele din Avram Iancu, Ansamblul Folcloric al Județului Alba și soliștii Roxana Goia, Roxana Reche, Floricica Moga, Nicolae Plută și Dorina Narița. În program mai sunt incluși Grupul vocal tradițional „Țarina” al CupruMin Abrud, interpreți și instrumentiști locali, precum și trupa „Stars Avram Iancu”.
La ora 17:00, istoricul Tudor Roșu va prezenta prima parte a momentului „Horea, Cloșcă și Crișan. O poveste istorică”. Evenimentele de duminică se desfășoară pe vârful Muntelui Găina.
La ora 10:00 se redeschide târgul meșterilor tradiționali. De la ora 10:30 are loc ceremonialul de depunere de coroane, jerbe și buchete de flori, urmat de o slujbă religioasă în memoria lui Avram Iancu. La ceremonie participă Tulnicăresele din Avram Iancu și Fanfara Județului Alba, dirijată de Coriolan Honcaș.
La ora 11:00 este programată partea a doua a prezentării istorice „Horea, Cloșcă și Crișan. O poveste istorică”, susținută de Tudor Roșu. Nicolae Furdui Iancu și ansambluri din cinci județe, în spectacolul de duminică De la ora 11:30 începe spectacolul folcloric „Muntele Găina unește tradițiile românești”.
Printre invitați se numără Nicolae Furdui Iancu, Tudor Furdui Iancu, Grupul instrumental Crai Nou din Alba Iulia, Horitorii Clujului și Adriana Irimieș, alături de Tinerii Tradițiilor Clujene. Vor participa și ansambluri din județele Alba, Cluj, Hunedoara, Arad și Bihor, printre care „Hațegana”, „Românașul”, „Bărdăuța”, „Brădeana”, „Vatra Lupșană”, „Cântul Sălciuan” și „Doina Ampoiului”. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și Primăria comunei Avram Iancu.
Organizatorii colaborează cu reprezentanți și ansambluri din județele învecinate Cluj, Bihor, Arad și Hunedoara. Programul reunește activități comerciale, momente istorice și ceremoniale, concerte folclorice și spectacole adresate publicului tânăr. Târgul se desfășoară în două zone: în centrul comunei Avram Iancu, aflat la baza muntelui, și pe platoul de pe Muntele Găina.
Participanții la evenimentul din 18 și 19 iulie ar trebui să se pregătească pentru condiții specifice unei zone montane și pentru un număr mare de vizitatori. O parte dintre activități se desfășoară în centrul comunei Avram Iancu, iar celelalte pe platoul Muntelui Găina.