Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Presidency/Regulile privind referendumul au fost modificate, schimbând condițiile în care un șef al statului poate fi înlăturat definitiv din funcție Află cum poate fi suspendat și demis președintele României, care sunt etapele prevăzute de Constituție și ce modificări ale Legii referendumului au schimbat procedura față de cazurile Traian Băsescu din 2007 și 2012. Procedura de suspendare și demitere a președintelui României este reglementată strict de Constituție și de Legea referendumului.

Față de momentele în care Traian Băsescu a fost suspendat în 2007 și 2012, regulile privind referendumul au fost modificate, schimbând condițiile în care un șef al statului poate fi înlăturat definitiv din funcție. În contextul în care opoziția, reprezentată de AUR, a anunțat că va iniția procedura de suspendare a președintelui Nicușor Dan, tema revine în centrul dezbaterii publice. Liderul AUR, George Simion, susține că îl „somează” pe șeful statului să desemneze un prim-ministru în această săptămână, invocând obligațiile constituționale, potrivit Mediafax.

Deși suspendarea și demiterea sunt două etape distincte, ele sunt strâns legate. Prima aparține Parlamentului, iar cea de-a doua este decisă exclusiv prin referendum național. Articolul 95 din Constituția României stabilește procedura prin care un președinte poate fi suspendat din funcție în cazul în care este acuzat de încălcarea gravă a Constituției.

„(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. (2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.

(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui. ” În practică, procedura presupune mai multe etape obligatorii. Mai întâi, propunerea trebuie inițiată de cel puțin o treime dintre parlamentari.

În actuala configurație parlamentară, acest lucru înseamnă aproximativ 155 de deputați și senatori. Documentul este transmis imediat președintelui României și, în paralel, Curții Constituționale, care emite un aviz consultativ. Parlamentul este obligat să solicite opinia CCR, însă nu este obligat să o urmeze.

Înainte de votul final, șeful statului are dreptul să se prezinte în Parlament și să ofere explicații cu privire la acuzațiile formulate. Ulterior, Camera Deputaților și Senatul votează în ședință comună suspendarea. Pentru adoptarea acesteia este necesară majoritatea parlamentarilor, adică cel puțin 233 de voturi.

Dacă această majoritate este întrunită, președintele este suspendat din funcție, iar atribuțiile sale sunt preluate temporar de președintele Senatului, care devine președinte interimar. În același timp, Guvernul este obligat să organizeze, în cel mult 30 de zile, referendumul pentru demiterea președintelui. Suspendarea nu înseamnă automat și încetarea mandatului prezidențial.

Decizia finală aparține cetățenilor, care sunt chemați la urne pentru a răspunde la întrebarea: „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României? ” Potrivit Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, modificată prin Legea nr.

131/2012, articolul 10 stabilește: „Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă, în urma desfăşurării referendumului, propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *