♦ Ulyana Lapii e familiarizată cu voleiul încă de mică, tatăl ei jucând în trecut, însă ea s-a apucat serios de acest sport în 2023, când avea 10 ani ♦ A participat la primele competiţii după circa şase luni de antrenamente intensive, la care a şi câştigat câteva titluri alături de echipa din care face parte ♦ Pe viitor, îşi doreşte să participe la competiţii naţionale importante, dar şi la competiţii internaţionale. Cum ai descoperit voleiul?
Cum ai început să practici acest sport şi câţi ani aveai? Tatăl meu a jucat volei în trecut, aşa că eram familiarizată cu acest sport încă de mică. Uneori, jucam împreună volei pe plajă.
Am început să mă antrenez serios după ce m-am mutat în România, în 2023, când aveam 10 ani. Când am venit prima dată la Tonic Sports Club, venisem doar să mă interesez despre înscriere. Antrenorul Florin m-a întâmpinat foarte călduros şi mi-a spus imediat să rămân la primul antrenament.
Nu aveam nici măcar echipament sportiv la mine, dar acest lucru nu m-a împiedicat să particip. Şi aşa a început totul. Ce te-a atras cel mai mult la acest sport?
Ce te-a determinat să mergi mai departe? Îmi place faptul că voleiul este un sport de echipă. Nu eşti niciodată singur pe teren, lucrezi împreună cu colegele tale pentru a atinge un obiectiv comun.
Întotdeauna mi-a plăcut mai mult să joc într-o echipă decât să practic un sport individual, cum ar fi tenisul. În prezent, joc pentru CSS 2 Tonic Bucureşti. Pentru mine, voleiul nu mai este doar un sport, ci a devenit o parte importantă din viaţa mea.
Ne antrenăm mult şi ne pregătim împreună pentru competiţii. Cum ai ajuns să participi la competiţii? Îţi aminteşti primul tău turneu?
Primele mele competiţii au început după aproximativ şase luni de antrenamente intensive. Îmi amintesc foarte bine primul turneu, am avut foarte multe emoţii. Eram încă fără experienţă, ne mai încurcam în zonele terenului şi nu întotdeauna ştiam unde trebuia să fie fiecare jucătoare.
Dar atunci am simţit pentru prima dată că sunt cu adevărat sportivă şi că vreau să continui. La început, aproape totul a fost dificil: o ţară nouă, o limbă nouă, oameni noi, efort fizic şi disciplină. A trebuit să învăţ cuvinte şi comenzi în limba română chiar în timpul antrenamentelor.
Au apărut febra musculară, durerile şi oboseala. În acelaşi timp, trebuia să învăţ să îmbin şcoala cu sportul. Uneori a fost dificil şi din punct de vedere emoţional, dar părinţii mei m-au susţinut mereu.
În primul rând, părinţii mei. Ei mă duceau la antrenamente, mă aşteptau şi mă luau după antrenament. Antrenorul Florin a avut, de asemenea, un rol foarte important.
Când încă nu cunoşteam bine limba română, îmi explica exerciţiile în limba engleză şi introducea treptat cuvinte în română. Acest lucru m-a ajutat foarte mult să mă adaptez. Care sunt principalele dificultăţi pe care le întâmpini la antrenamente?
Cea mai mare dificultate este să nu renunţ atunci când ceva nu îmi iese. Unele elemente reuşesc din prima, iar altele trebuie repetate de zeci sau chiar sute de ori. Pentru o servă sau un atac bun este nevoie de multă muncă.
Uneori, repetarea aceluiaşi lucru poate fi obositoare şi monotonă, dar tocmai prin aceste repetări apare, în cele din urmă, rezultatul. Cum te-a ajutat voleiul să te dezvolţi ca persoană? Ce te-a învăţat?
Voleiul m-a învăţat disciplină, răbdare şi responsabilitate. Am înţeles că rezultatele nu apar imediat. M-a învăţat şi să lucrez în echipă, să am încredere în celelalte jucătoare şi să îmi susţin colegele.
Cel mai important, am învăţat să nu renunţ după greşeli, ci să învăţ din ele şi să încerc din nou. Care au fost cele mai dificile momente şi cum ai reuşit să le depăşeşti? Primele luni au fost cele mai dificile: o ţară nouă, o limbă nouă, oameni noi şi antrenamente solicitante.
Uneori era greu când ceva nu îmi ieşea. Părinţii, colegele de echipă şi antrenorul m-au ajutat să trec peste aceste momente. Treptat, am înţeles că greşelile fac parte din drumul spre performanţă.