Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Subiecte Română BAC 2026. Ce au avut de rezolvat candidații la Real și Uman Subiectele la Română de la BAC 2026 au fost făcute publice.
Elevii de la Real au primit o poezie de George Bacovia, iar cei de la Uman un text de Tudor Arghezi. Vezi toate cerințele, regulile examenului și condițiile de promovare. Subiectele la Română de la BAC 2026 au fost distribuite luni dimineață, 29 iunie, miilor de absolvenți de liceu care susțin prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat.
Candidații de la profilul Real au avut de analizat o poezie de George Bacovia, în timp ce elevii de la profilul Uman au primit un text de Tudor Arghezi. Iată toate cerințele, regulile examenului și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru promovarea Bacalaureatului 2026. Prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2026, cea la Limba și literatura română, a început luni, 29 iunie, la ora 09:00, în toate centrele de examen din țară.
Candidații au avut la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor, timpul fiind calculat din momentul în care distribuirea acestora s-a încheiat în fiecare sală de examen. La profilul Real, elevii au primit spre analiză o poezie semnată de George Bacovia, în timp ce la profilul Uman subiectul a avut la bază o creație a lui Tudor Arghezi. Subiectele oficiale vor fi publicate de Ministerul Educației pe platforma dedicată examenului, după încheierea probei, la ora 15:00.
Varianta extrasă pentru proba scrisă de Limba și literatura română – profilurile real și tehnologic – a fost cea cu nr. 6, potrivit edupedu. ro .
Textul suport pentru Subiectul I este din „Sufletul nu cunoaște distanțele. Pagini de corespondență cu familia Pillat”, de Pia Pillat. La subiectul al III-lea, elevii au avut de redactat unui eseu de minimum 400 de cuvinte despre particularitățile unui text poetic studiat, aparținând lui George Bacovia.
Examenul Național de Bacalaureat 2026 Proba E. a) Limba și literatura română După o iarnă care n-a vrut să se dea bătută decât de câteva zile, când în sfârșit a nins și Monica și-a putut permite plăcerea de-a face în curte o „fetiță de zăpadă”, a venit primăvara de la o zi la alta, topind totul, făcându-te să te simți împovărat cu paltonul devenit de-acum prea ușor [… ].
Ne-am făcut planul să evadăm de-acum încolo în fiecare duminică, undeva, afară din oraș, la Snagov, la Mogoșoaia, la Cernica, la Pasărea sau altundeva (cu autobuzul, bineînțeles), ca să respirăm mai adânc aerul proaspăt și încă inedit dulce, ca să scăpăm dintre ziduri și să ne integrăm miracolului vegetal, la care Monica este sensibilă până la extaz. Îți trimit scrisoarea și sunt foarte mișcat că-ți găsești răgazul să-mi scrii atât de mult, când știu cât ești de prinsă cu unele și altele. Eu nu am nici măcar scuza de-a fi prea ocupat ca să-mi justific întârzierea și scurtimea răspunsurilor.
Ce vrei, așa sunt melcii, închiși și lenți, dar prin aceasta și mai puțin afectuoși. În cochilia mea… Fac totuși și eu ceva acum: am început să lucrez cu asiduitate la studiul pe care îl am în plan, pe anul acesta, la institut: Tendințe generale în romanul francez de la Proust încoace , studiu care implică numeroase lecturi.
Zilele trec pe nesimțite… Monica se apropie de bacalaureat și învață până la extenuare, nemaiavând aproape deloc răgazul să se ocupe de poezie. Nelli a tot sperat să se poată reîntoarce la Institutul de Istoria Artelor, dar pentru moment nu sunt posturi disponibile, așa că a trebuit să se resemneze mai departe la munca ei […
] de la bibliotecă. O surprind adesea, mai ales seara, recitind – a câta oară? – câte o scrisoare de la tine și îmi dau seama că aceste scrisori reprezintă, într-un fel, singura ei fereastră.
Mama, cu fanatismul menajului, continuă – săraca! – să bată toate recordurile de devoțiune. Azi a fost o zi-surpriză pentru noi toți: sosirea pachetului tău, care a venit să ne răsfețe pe fiecare cu ceva.
A fost ca la pomul de Crăciun.