Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Ce se ascunde, de fapt, sub umbrela tropicelor Dragii mei cu Jurnalul sub braț, văd la televizor imaginile cu Europa sufocată de caniculă. Orașe încinse la peste 40 de grade, incendii de vegetație, râuri secate, oameni care caută cu disperare un petic de umbră.
Eu sunt însă la aproape zece mii de kilometri depărtare, în America Centrală, unde calendarul are alte reguli. Este sezonul ploios. Începe prin luna mai și ține până spre sfârșitul lui octombrie.
Șase luni în care aproape fiecare zi are aceeași poveste: dimineața soare, după-amiaza câțiva nori, iar spre seară începe ploaia. Nu este însă o ploaie de care să fugi. Nu te ascunzi panicat sub primul acoperiș.
După câteva zile începi chiar să-i aștepți sosirea. Pe coasta Pacificului cade încet, aproape în șoaptă. Noi i-am spune acasă o ploaie mocănească.
Măruntă, caldă și răbdătoare. Poate ține o oră, poate trei. Uneori pare că plouă fără ca norii să se grăbească nicăieri.
Pe coasta Atlanticului, în schimb, lucrurile sunt mai spectaculoase. În Costa Rica, Nicaragua sau Guatemala, norii se adună într-un sfert de oră. Dintr-odată începe un adevărat spectacol tropical, cu fulgere care luminează jungla și tunete care răsună până departe în Marea Caraibilor.
Și totuși, ceva rămâne neschimbat: cele 30 de grade. În aer sunt 30 de grade. Ploaia are tot 30 de grade.
Apa Pacificului sau a Caraibelor pare încălzită special pentru turiști, tot 30 de grade. Când începe ploaia în timp ce înoți, ai senzația că faci un duș cald. Nu există frig, nu există disconfort.
Doar apă, o apă caldă. Noi, europenii, privim ploaia ca pe o neplăcere. Aici oamenii o privesc ca pe salariul lor.
Dacă lipsește câteva săptămâni, apar îngrijorările. Dacă vine la timp, toată lumea zâmbește. În Costa Rica, dealurile din Tarrazú, Dota sau Naranjo sunt îmbrăcate în plantații de cafea.
Acum fermierii sunt aproape zilnic printre rândurile de arbori. Curăță vegetația, verifică frunzele și urmăresc fiecare schimbare de culoare. „Cafeaua este ca un copil”, îmi spune don Alberto, proprietarul unei mici plantații de familie.
„Are nevoie de apă în fiecare zi, dar trebuie să fii atent să nu o lași pradă umezelii. Dacă nu cureți plantația, bolile apar imediat”. În fiecare dimineață pornește printre arbori cu aceeași rutină pe care o repetă de zeci de ani.
Își privește recolta aproape frunză cu frunză. „Acum muncim pentru cafeaua pe care lumea o va bea peste câteva luni”. Nimeni nu pare grăbit.
Ritmul îl dă natura. Același peisaj îl întâlnești și în Nicaragua. În Matagalpa și Jinotega, cafeaua este aproape o religie.
Diminețile încep cu ceață, după-amiezile cu ploaie, iar serile cu miros de lemn ud și cafea proaspăt prăjită. Și mai la nord, în Guatemala, plantațiile urcă până pe versanții vulcanilor. Antigua, Atitlán sau Huehuetenango produc unele dintre cele mai apreciate cafele din lume.
Un bătrân cultivator îmi spune o frază pe care o notez imediat: „Noi nu ne rugăm să se oprească ploaia. Ne rugăm doar să știe când să plece”. Este poate cea mai frumoasă definiție a sezonului ploios.
După câteva săptămâni începi să observi lucruri pe care în primele zile nici nu le vedeai. Verdele nu mai este același verde. Există sute de nuanțe.
După fiecare ploaie, frunzele par lustruite. Mușchii acoperă copacii, lianele se întind parcă de la o zi la alta, iar râurile capătă culoarea cafelei cu lapte. În Parcul Național Corcovado, pe Peninsula Osa, jungla pare vie.
Maimuțele capucin își anunță prezența înainte să le vezi, tucanii zboară dintr-un copac în altul, iar leneșii par că nici nu observă furtunile tropicale. Acum vin mulți dintre turiștii care cunosc bine America Centrală. Nu este sezonul de vârf.
Hotelurile sunt mai ieftine, plajele pustii, iar rezervațiile naturale pot fi vizitate fără cozi și fără aglomerație. Mulți spun că este cea mai frumoasă perioadă din an. Te plimbi liniștit prin junglă în timp ce cade o ploaie caldă și măruntă.