Anunțul a fost făcut de Departamentul de Stat. „Statele Unite, în cooperare cu Congresul, intenționează să anunțe acordarea unei asistențe în valoare de un miliard de dolari, ca parte a unui pachet de securitate menit să sprijine guvernul președintelui Espriella în realizarea obiectivelor noastre comune”, a transmis diplomația de la Washington, citată de AFP .

Anunțul vine la scurt timp după ce Abelardo de la Espriella a fost învestit ca șef de stat. De la Espriella a anunțat că prioritățile mandatului său vor fi „ordinea” și combaterea traficului de droguri. Abelardo de la Espriella, care se autointitulează „El Tigre” a fost învestit în funcția prezidențială într-o ceremonie la care a participat și o delegație din partea Statelor Unite ale Americii.

Noul lider a anunțat că vrea să adopte o abordare mai dură împotriva grupărilor armate. De la Espriella a promis intensificarea bombardamentelor asupra taberelor gherilelor, cu sprijinul Israelului și al Statelor Unite, precum și construirea unor mega-închisori inspirate de modelul folosit în El Salvador. În timpul campanie pentru cea mai înaltă funcție în statul columbian, Abelardo de la Espriella s-a bucurat de susținerea președintelui Trump.

În cazul victoriei lui De La Espriella, liderul de la Washington a promis dezvoltarea unor relații „ca niciodată înainte” între Statele Unite și Columbia.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *