Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Sună aproape ca atunci când îi ceri unui prieten să nu mai comande mâncare la program, doar că aici miza nu e colesterolul, ci rețeaua electrică națională România a intrat în stare de alertă energetică, iar Guvernul cere companiilor să-și oprească voluntar producția pentru a evita un deficit de până la 2. 500 MW.
Președintele AEI, Dumitru Chisăliță, explică de ce voluntariatul nu poate rezolva criza și cine ar trebui, de fapt, să plătească nota de plată. Când auzi cuvintele „stare de alertă energetică”, parcă te aștepți la ceva solemn: sirene, planuri naționale, poate un discurs la televizor cu hărți și săgeți roșii. Realitatea e ceva mai puțin cinematografică.
Pentru moment, planul oficial al statului pentru a reduce consumul în orele de vârf se rezumă la un apel cordial către companii: fiți responsabile și opriți-vă singure. Sună aproape ca atunci când îi ceri unui prieten să nu mai comande mâncare la program, doar că aici miza nu e colesterolul, ci rețeaua electrică națională. Iar prietenul, în cazul de față, este întreaga industrie românească.
Profesorul dr. ing. Dumitru Chisăliță , președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), a tras un semnal de alarmă dur la adresa acestei abordări.
Potrivit acestuia, Guvernul cere de fapt companiilor „să își întrerupă producția, să nu își realizeze marfa, să nu își încaseze profitul, să își plătească în continuare salariații și să suporte penalitățile pentru comenzile nelivrate”. Și toate astea, spune Chisăliță, pentru un eventual „mulțumesc” — fără nicio compensație financiară. Cifrele din spatele acestei crize nu lasă loc de glume.
România importă deja aproximativ 1. 700 MW în orele de seară, iar dacă s-ar opri și a doua unitate de la Cernavodă, importul necesar ar putea depăși 2. 500 MW.
Canicula mai adaugă aproape 700 MWh la coșul de cumpărături energetic al țării, iar seceta lovește și statele vecine, așa că nimeni nu poate garanta că energia va exista la graniță exact atunci când e nevoie de ea. În fața acestui deficit, planul actual mizează pe reducerea voluntară a consumului din partea populației, instituțiilor și companiilor. Problema, explică Chisăliță, este că voluntariatul energetic are o limită foarte clară — factura economică.
Iar o fabrică, atrage el atenția, nu funcționează ca un bec pe care îl stingi seara și îl aprinzi dimineața. În industrie există cicluri tehnologice, temperaturi care trebuie menținute, materii prime aflate în proces, instalații care nu pot fi oprite instantaneu și contracte cu termene ferme de livrare. Aici ajungem la întrebarea incomodă pe care mulți preferă să o evite.
Cine acoperă marfa neprodusă? Cine plătește rebuturile, salariile, repornirea instalațiilor și penalitățile comerciale? Răspunsul actual, spune președintele AEI, este dureros de simplu: compania care acceptă să ajute sistemul.
Chisăliță face o comparație tăioasă: statul cere practic industriei să funcționeze ca un sponsor tehnic al rețelei naționale, din pură bunăvoință. El subliniază că într-un sistem energetic bine organizat, reducerea consumului nu se face prin apeluri televizate, ci se contractează din timp, cu plăți clare pentru capacitatea redusă și pentru energia efectiv neconsumată. România încearcă acum să obțină același serviciu fără să îl plătească.
Realist vorbind, reducerea voluntară obținută în următoarele zile va fi probabil de doar 100-200 MW, cu o medie estimată în jurul a 150 MW. Instituțiile publice ar putea contribui cu 20-40 MW, centrele comerciale și birourile cu alte 20-40 MW, industria — pe bază voluntară — cu 30-80 MW, gospodăriile cu 20-50 MW, iar iluminatul ornamental și publicitar cu 10-20 MW. Adunate, aceste cifre reprezintă doar 5-10% dintr-un posibil deficit de seară de 1.
500-2. 500 MW. Ajută?
Categoric da. Rezolvă problema? Categoric nu, spune Chisăliță.