Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!

4Mind Sport 2024 Home » Articole » Starul pop D4vd, trimis în judecată sub acuzația că ar fi ucis și dezmembrat o fată de 14 ani / Ar risca pedeapsa cu moartea (Variety) Starul pop D4vd, trimis în judecată sub acuzația că ar fi ucis și dezmembrat o fată de 14 ani / Ar risca pedeapsa cu moartea (Variety) 28 iul. 2026 Redacția • Articole –> SHARE: WhatsApp icon sursa foto: Captură video Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Un judecător a decis că artistul D4vd trebuie să fie judecat pentru acuzațiile că ar fi ucis și dezmembrat o fată de 14 ani, notează Variety. Judecătoarea Charlaine Olmedo din Los Angeles a stabilit, în unei audieri preliminare la începutul săptămâni, că există suficiente probe pentru ca dosarul să ajungă în instanță.

„Acuzarea și-a îndeplinit sarcina probei pentru toate capetele de acuzare”, a declarat Olmedo la încheierea audierii, potrivit AP. D4vd, al cărui nume real este David Burke, va rămâne în arest fără posibilitatea de eliberare pe cauțiune. Audierea preliminară a început marțea trecută, când procurorii au prezentat fotografii șocante de la locul crimei, unde trupul victimei, Celeste Rivas Hernandez, a fost descoperit în septembrie 2025.

Imaginile arătau părți dezmembrate ale corpului acesteia în portbagajul din față al automobilului Tesla al lui Burke. Procurorii au susținut că Burke a cumpărat doi saci pentru cadavre, o lopată și trei drujbe diferite după uciderea lui Hernandez. Pe parcursul săptămânii, procurorii au prezentat mai multe acuzații și concluzii ale anchetei.

Aceștia au afirmat că aproape o duzină de odorizante auto au fost găsite în Tesla în care a fost descoperit trupul lui Hernandez, iar un criminalist al Departamentului de Poliție din Los Angeles (LAPD) a declarat că sângele găsit în garajul lui Burke era compatibil cu ADN-ul lui Rivas, potrivit People. Procurorii au mai susținut că Hernandez și Burke au schimbat mesaje despre întreruperea unei sarcini pe când fata avea 14 ani, iar mesajele prezentate luni în instanță sugerau că Hernandez amenințase că îi va distruge cariera lui Burke înainte de moartea sa. După ce acuzarea și-a încheiat prezentarea probelor, echipa de apărare a lui Burke a ales să nu cheme niciun martor.

Burke a fost arestat în luna aprilie a acestui an, iar câteva zile mai târziu a fost acuzat de omor de gradul I, infracțiune care l-ar putea face eligibil pentru pedeapsa cu moartea. De asemenea, el urmează să răspundă și pentru acuzațiile de acte obscene asupra unui minor și de dezmembrarea cadavrului. Burke s-a declarat nevinovat.

Hernandez a fost văzută în viață pentru ultima dată pe 23 aprilie 2025, când a mers la locuința lui Burke din Hollywood Hills. În septembrie 2025, trupul ei a fost găsit în mai mulți saci, în portbagajul din față al automobilului Tesla al lui Burke. Brațele și picioarele îi fuseseră tăiate, iar corpul era într-o stare avansată de descompunere.

Medicul legist din comitatul Los Angeles a publicat un raport de autopsie care arată că Hernandez a murit din cauza mai multor plăgi înjunghiate, iar cauza juridică a morții a fost stabilită drept „omucidere”. Ea a decedat în urma „mai multor leziuni penetrante”. În aprilie, procurorii au susținut, în unei audieri, că D4vd avea o „cantitate semnificativă” de materiale cu pornografie infantilă în contul său de stocare iCloud.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *