Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Articole » SpaceX a pierdut 600 de miliarde de dolari în doar trei ședințe de tranzacționare pe bursă SpaceX a pierdut 600 de miliarde de dolari în doar trei ședințe de tranzacționare pe bursă 23 iun. 2026 Rareș Constantin • Articole –> SHARE: WhatsApp icon Sursa foto: JOE MARINO / UPI / Profimedia Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul SpaceX, compania fondată de Elon Musk, a pierdut peste 600 de miliarde de dolari din valoarea de piață în numai trei ședințe de tranzacționare, într-una dintre cele mai rapide corecții înregistrate de o companie tehnologică de asemenea dimensiuni, transmite canalul de știri Euronews, citat de MEDIAFAX . Acțiunile au închis luni la 154,63 dolari, în scădere cu aproximativ 16% într-o singură zi.
Valoarea este foarte apropiată de nivelul la care titlurile au început să fie tranzacționate după listare, ștergând mare parte din entuziasmul care a propulsat compania la un maxim de aproape 226 de dolari pe acțiune acum doar câteva zile, arată Euronews. Declinul a redus capitalizarea SpaceX la puțin peste 2. 000 de miliarde de dolari.
Compania a coborât astfel sub gigantul taiwanez TSMC și ocupă acum locul șapte în clasamentul celor mai valoroase companii din lume. Scăderea vine după un debut spectaculos pe bursă. După listarea din 12 iunie, acțiunile SpaceX au urcat cu aproximativ două treimi în doar câteva zile, alimentate de așteptările investitorilor privind planurile companiei în domeniul inteligenței artificiale și al centrelor de date.
Corecția s-a accentuat în momentul în care SpaceX a anunțat prima sa intrare pe piața obligațiunilor corporative. Compania intenționează să atragă aproximativ 20 de miliarde de dolari printr-o emisiune de obligațiuni negarantate. O mare parte din fonduri ar urma să fie folosită pentru rambursarea unui împrumut contractat în contextul fuziunii cu xAI, compania de inteligență artificială controlată tot de Elon Musk.
Restul banilor vor fi direcționați către finanțarea activităților curente și a proiectelor de dezvoltare. Deși utilizarea obligațiunilor evită diluarea participațiilor actualilor acționari, unii investitori au interpretat noua rundă de finanțare drept un semnal că firma pregătește investiții extrem de costisitoare în următorii ani. Documentele publicate odată cu oferta de obligațiuni arată că SpaceX dispunea de aproximativ 100,8 miliarde de dolari în numerar la 19 iunie, în mare parte proveniți din listarea bursieră.
În același timp, compania avea datorii pe termen lung de aproximativ 29,1 miliarde de dolari. Acest amestec de lichidități masive și noi împrumuturi a ridicat întrebări în rândul pieței privind ritmul cheltuielilor și amploarea planurilor de extindere. Totuși, SpaceX rămâne una dintre cele mai valoroase companii din lume, iar analiștii consideră că evoluția din ultimele zile reprezintă, cel puțin pentru moment, o reevaluare a așteptărilor după creșterea explozivă de la debutul pe bursă.
