Presedintele Camerei Deputatilor, Sorin Grindeanu, s-a intalnit cu liderii principalelor confederatii sindicale din Romania: Blocul National Sindical (BNS), CNS Cartel Alfa, CNSLR Fratia, CSDR si CSN Meridian, la Palatul Parlamentului din Bucuresti, luni, 13 iulie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a respins joi, într-o conferință de presă, informațiile potrivit cărora Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda s-ar fi întâlnit cu liderul AUR, George Simion, pentru a discuta despre o posibilă formulă de guvernare PSD-AUR. Potrivit surselor politice, acum aproximativ trei săptămâni, la Craiova, ar fi avut loc o întâlnire discretă între președintele AUR, George Simion, și doi lideri importanți ai PSD, Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu.

Discuțiile s-ar fi concentrat pe o posibilă formulă de guvernare comună între cele două partide, însă cu un detaliu esențial: actualul președinte al PSD, Sorin Grindeanu, nu ar face parte din această înțelegere. Potrivit informațiilor publicate, planul ar fi vizat continuarea alianței după alegerile din 2028. Joi, liderul PSD a spus că a auzit declarațiile Olguței Vasilescu, potrivit cărora o astfel de întâlnire nu a avut loc , și că are încredere în explicațiile colegei de partid.

„Bun, eu am ascultat-o pe Olguța, spunând că nu a existat o asemenea întâlnire între George Simion, Olguța și Claudiu Manda. Asta e unul. Doi, Partidul Social-Democrat e cel mai disciplinat partid din România așa cum ați văzut în acești 30 și ceva de ani.

Partidul Social-Democrat, când ia o decizie, o urmează și membrii de partid”, a declarat Sorin Grindeanu. Președintele PSD a spus că, în acest moment, „lucrurile acestea pentru mine nu sunt importante în aceste zile, mai ales că am auzit precizările Olguței”. „Eu o cred pe Olguța” Întrebat dacă este sigur că întâlnirea dintre Olguța Vasilescu, Claudiu Manda și George Simion nu a avut loc, Sorin Grindeanu a spus că se bazează pe declarațiile făcute de lidera PSD Craiova.

„Eu o cred pe Olguța, evident, pe care am auzit-o cu urechile mele, spunând că nu a existat o întâlnire între George Simion, Olguța Vasilescu și Claudiu Manda”, a spus liderul PSD. „Asta nu înseamnă că nu pot să se întâlnească. La noi e democrație în partid.

Nu pot să mă opresc, nu dau oamenii afară”, a afirmat președintele PSD.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *