Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Sorana Cîrstea este cap de serie și are un traseu accesibil Cele patru jucătoare din România prezente pe tabloul principal al singurului turneu de Grand Slam disputat pe iarbă, Wimbledon, și-au aflat adversarele din primul tur, în urma tragerii la sorți efectuate vineri. Sorana Cîrstea (locul 18 WTA), singura jucătoare română printre capii de serie (nr.

17), o va întâlni în runda inaugurală pe cehoaica Sara Bejlek (45 WTA), una dintre tinerele jucătoare aflate în ascensiune în circuitul WTA. Va fi prima confruntare directă în circuitul mondial dintre cele două jucătoare. Jaqueline Cristian (38 WTA) va avea cea mai dificilă misiune, urmând să joace împotriva americancei Iva Jovic, locul 17 mondial și cap de serie nr.

16. Va fi, de asemenea, prima confruntare directă în circuitul WTA. Irina-Camelia Begu (101 WTA) va debuta împotriva britanicei Katie Swan (196 WTA), beneficiară a unui wild-card din partea organizatorilor.

Cele două s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul profesionist, chiar la Wimbledon, în 2018. Sportiva din Marea Britanie s-a impus surprinzător în primul tur, scor 6-2, 6-2. Elena-Gabriela Ruse (105 WTA) o va înfrunta pe americanca Caty McNally (50 WTA).

Sportiva din SUA s-a impus în singura confruntare directă disputată până în prezent. Turneul de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al sezonului, va debuta săptămâna viitoare pe iarba de la All England Lawn Tennis and Croquet Club. Citește pe Antena3.

ro Guvernul Bolojan a decis să folosească „soluția germană” pentru Portofelul European de Identitate Digitală. Cum va fi folosit RoEUDIW &times Citește pe LongevityMagazine. ro Criza rujeolei în România: de ce țara noastră are 87% din cazurile din UE și ce putem face Citește pe Fanatik.

ro Antonela, soția lui Messi, a cerut ajutor pentru victimele cutremurelor devastatoare din Venezuela.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *