Foto: Mihai Tudor, director general al grupului Simtel Simtel Team (simbol bursier SMTL), grup de inginerie şi tehnologie şi unul dintre principalii jucători naţionali în domeniul energiei regenerabile, raportează, la nivel consolidat, venituri din exploatare de 354 milioane de lei în primul semestru din 2026, în creştere cu 84% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Evoluţia a fost susţinută în principal de extinderea activităţii de vânzare a energiei şi de continuarea implementării proiectelor EPC (engineering, procurement and construction) aflate în derulare.
Veniturile din activitatea curentă (cifra de afaceri) au ajuns la 353,3 milioane de lei, în creştere cu 86% faţă de primul semestru din 2025, reiese dintr-un comunicat de presă. În primul semestru din 2026, grupul a generat o EBITDA de 5,1 milioane de lei, comparativ cu 9,1 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce profitul net consolidat a fost de 1,6 milioane de lei, faţă de 2 milioane de lei în S1/2025. Profitabilitatea perioadei a fost influenţată în principal de structura portofoliului de proiecte EPC aflate în execuţie, de etapele de implementare şi de calendarul de recunoaştere a marjelor aferente acestora, precum şi de nivelul marjelor comerciale din activitatea de vânzare a energiei.
Deşi marjele comerciale procentuale s-au situat sub nivelul perioadei comparabile, efectul acestora a fost compensat de creşterea semnificativă a volumului de activitate. Acţiunile societăţii se tranzacţionează în scădere cu 21% în ultimul an, la o capitalizare de aproximativ 350 de milioane de lei pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti. Principalii acţionari sunt fondatorii Iulian Nedea (20%), Sergiu Bazarciuc (19,9%) şi Radu Vilău (19,8%).
„Prima jumătate a anului a fost marcată de un volum ridicat al activităţii, dar şi de decalarea contribuţiei unor proiecte importante către perioadele următoare. Prioritatea noastră este să transformăm amploarea activităţii comerciale într-o profitabilitate sustenabilă, printr-o selecţie atentă a proiectelor, creşterea contribuţiei energiei din producţie proprie şi valorificarea sinergiilor dintre activităţile grupului. În acelaşi timp, continuăm dezvoltarea Simtel pe pieţele externe, unde vedem oportunităţi relevante pentru expertiza şi modelul nostru integrat de business.
Deschiderea filialei din Italia, după intrarea pe pieţele din Germania şi Suedia, reflectă ambiţia noastră de a construi un grup regional puternic în sectorul energiei regenerabile”, spune Mihai Tudor, CEO al grupului Simtel. Din perspectiva segmentelor operaţionale, segmentul Vânzare Energie a avut cea mai mare contribuţie la veniturile consolidate ale grupului în primele şase luni ale anului 2026, generând venituri de 237,3 milioane de lei, în creştere cu 96% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea semnificativă a volumului de activitate a susţinut o îmbunătăţire cu aproximativ 32% a profitabilităţii segmentului faţă de perioada comparabilă, în pofida unor marje comerciale procentuale mai reduse, influenţate de contextul concurenţial din piaţa energiei electrice, se arată în comunicat.
Segmentul Proiecte EPC a generat venituri de 111 milioane de lei, în creştere cu 70% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Evoluţia segmentului a fost influenţată de structura portofoliului şi de stadiul proiectelor aflate în execuţie, o parte semnificativă a acestora aflându-se în faze caracterizate printr-o contribuţie mai redusă la profitabilitatea operaţională. Performanţa segmentului a fost influenţată şi de decalarea semnării unor contracte noi, dintre care o parte au fost deja încheiate sau sunt în etapa finală de contractare în trimestrul al treilea din 2026.
Veniturile şi contribuţia acestora la performanţa operaţională urmează să fie reflectate în perioadele următoare. Segmentul Alte activităţi a contribuit cu venituri de 5,0 milioane de lei, în creştere cu 40% faţă de S1/2025.