„Am votat pentru, după ce a trecut acel amendament de bun simț al PSD-ului – nu mă interesează cine vine cu inițiativa – ca nici o facilitate să nu fie închisă până nu este înlocuită în Sistemul Național Energetic cu altceva” , a declarat George Simion. „Până nu sunt construite Ișalnița-Turceni, să nu închidem Rovinari, cum este în plan, de exemplu”, spune Simion.

Simion a vorbit despre închiderea grupului energetic 4 de la Turceni. „A venit domnul Pîslaru să ne spună: « pentru ce vă trebuie acest amendament? », că vom fi sancționați, nu vom mai primi banii din PNRR de la Comisia Europeană.

De ce? Comisia Europeană vrea să stăm în beznă? Că n-am înțeles” , întreabă retoric Simion.

Potrivit Pactului Verde European și pachetului de legi „Fit for 55”, țara noastră trebuie să închidă treptat centralele pe cărbune pentru a reduce poluarea făcută de gazele cu efect de seră. Practic, centralele pe lignit și huilă sunt cele mai mari surse de emisii de dioxid de carbon (CO₂) din sectorul energetic. Țările membre UE au nevoie să atingă obiectivul de neutralitate climatică până în 2050.

Astfel, măsurile prevăd reducerea emisiilor de carbon cu cel puțin 55% față de nivelul din 1990. Amendamentul ce modifică OUG nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic a fost adoptat cu 73 de voturi „pentru”, 42 de abțineri și niciun vor contra, marți, în Senat.

Acesta stipulează că nicio centrală pe cărbune nu ar trebui închisă până când nu vor fi puse în funcțiune alte capacități noi care să le înlocuiască. Cu toate acestea, premierul Ilie Bolojan a atras atenția, marți, că amendamentul „intervine într-un jalon pe care anii trecuți, prin ordonanțele care au fost aprobate”, România l-a închis. Statul a primit fonduri europene, iar modificarea acestuia ar putea atrage după sine penalități din partea Comisiei Europene.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *