Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sfântul Ilie, „stăpânul cerului” – tradiții, obiceiuri și superstiții de 20 iulie Mâine, 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Prooroc Ilie – una dintre cele mai încărcate spiritual și cultural sărbători ale verii românești, care amestecă, în mod fascinant, texte biblice vechi de peste 2. 800 de ani cu superstiții populare păstrate până azi în satele din toată țara.
Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfântul Ilie, 20 iulie: de ce nu se mănâncă mere nesfințite, ritualul cânepii pentru fete și povestea profetului biblic. Potrivit Vechiului Testament, Ilie a trăit cu peste opt secole înainte de nașterea lui Hristos , în regatul Israelului, în timpul domniei regelui Ahab. Originar din Tesba, în Galaad, a fost un apărător fervent al credinței în Dumnezeu, luptând împotriva idolatriei impuse de regina Izabela.
Legenda spune că tatăl său, Sovac, ar fi avut o vedenie chiar la nașterea copilului: oameni îmbrăcați în alb îl acopereau pe prunc cu haine de foc și îi dădeau să mănânce o flacără – un semn timpuriu al destinului său de profet al focului. Scripturile îi atribuie minuni impresionante: a provocat o secetă severă de trei ani și jumătate ca pedeapsă pentru închinarea la idoli, a înmulțit făina și uleiul unei văduve, i-a înviat fiul acesteia, a despărțit apele Iordanului și, la finalul vieții pământești, a fost ridicat la cer într-un car de foc. Tradiția creștină spune că Ilie nu a murit, ci trăiește în trup în locașurile cerești, urmând să revină pe pământ înaintea celei de-a doua veniri a Mântuitorului, ca vestitor al acesteia.
Dincolo de textul biblic, imaginarul popular românesc l-a transformat pe Sfântul Ilie într-o adevărată divinitate solară și a focului – un echivalent creștinat al lui Helios din mitologia greacă sau al lui Gebeleizis din mitologia geto-dacă. Se crede că Ilie umblă pe cer într-un car cu roți de flăcări, torturând și lovind diavolii cu un bici de foc, provocând astfel tunetele, trăsnetele, ploile torențiale și grindina. I se atribuie și puterea de a „lega” și „dezlega” ploile – motiv pentru care, în perioadele de secetă prelungită, era invocat drept aducător de ploaie.
Cea mai răspândită tradiție legată de această zi ține de fructul-simbol al sărbătorii: mărul. Se spune că merele „aparțin” Sfântului Ilie până în ziua praznicului și nimeni nu are voie să guste din ele înainte ca acesta să le „binecuvânteze”. Cine mănâncă mere nesfințite înainte de 20 iulie riscă, conform superstiției, să atragă ghinion, boală sau necazuri – iar unii spun chiar că, pe lumea cealaltă, merele nesfințite se transformă în mere de aur pe care cel vinovat nu le va putea atinge niciodată.
Abia după ce merele sunt duse la biserică spre sfințire și împărțite de pomană pentru sufletele celor morți, e îngăduit să se mănânce din ele. În mediul rural, tradiția spune că nu se lucrează în această zi, de teama pagubelor provocate de trăsnete, ploi sau grindină – iar în unele regiuni circulă și credința că cel care mănâncă mere chiar de Sfântul Ilie riscă să atragă o grindină de mărimea fructelor consumate. Dimineața zilei de Sfântul Ilie e momentul tradițional pentru culesul plantelor de leac, în special busuiocul, care se pune la uscat în podurile caselor, sub streșini sau în cămări.
Femeile îl duc la biserică pentru sfințire, apoi îl aduc acasă și îl pun pe foc – cenușa rezultată fiind folosită, conform tradiției, în scopuri terapeutice. Tot în această zi erau adunate și plantele folosite, în trecut, la vrăji și farmece. Ziua e importantă și pentru apicultori: se scoate prima miere din stup, fagurii fiind duși la biserică pentru binecuvântare, apoi împărțiți de pomană, fiind considerați aducători de noroc și sănătate.
Tradiția spunea că mierea putea fi luată doar de bărbați îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de un copil – femeile nu aveau voie să se apropie de stupi în această zi.