„Regretăm profund această situație și impactul pe care îl are atât asupra lui Cosmin Matei, cât și asupra echipei noastre. Cosmin este un jucător de bază și căpitanul formației noastre, iar absența sa pe teren reprezintă o pierdere semnificativă”, a transmis Sepsi într-un comunicat.
Decizia vine după ce mijlocașul de 34 de ani fusese suspendat inițial pentru șase luni de Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în urma unui test efectuat în februarie 2024, în care a fost depistată substanța interzisă 5-metilhexan-2-amină, un stimulent. Ulterior, Comisia de Apel a ANAD a anulat sancțiunea și i-a permis să revină pe teren, însă Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) a contestat hotărârea la TAS, solicitând o suspendare de cel puțin doi ani. Tribunalul de la Lausanne a admis apelul și a stabilit o suspendare de nouă luni.
Clubul a precizat că respectă decizia TAS „Clubul Sepsi OSK respectă decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv și principiile care guvernează activitatea sportivă, reafirmându-și angajamentul față de respectarea regulamentelor și promovarea unui sport curat. În același timp, îi transmitem lui Cosmin Matei întreaga noastră susținere în această perioadă dificilă și suntem convinși că va reveni pe teren mai puternic după încheierea acestei sancțiuni”, au mai transmis oficialii clubului din Superliga. Suspendarea are efecte imediate pentru fotbalist, care nu va putea participa la antrenamentele echipei, nu va avea acces în vestiar și nu va putea intra în contact cu jucătorii și oficialii clubului în cadrul activităților sportive până la expirarea sancțiunii.
Cum o lună a fost deja executată, Matei mai are opt luni de suspendare și va putea reveni pe teren abia în primăvara anului 2027. În actualul sezon, căpitanul lui Sepsi evoluase în toate cele trei meciuri disputate de echipă și reușise să înscrie un gol. De-a lungul carierei, Matei a adunat 302 apariții în Liga 1, cu 43 de goluri și 28 de pase decisive, evoluând pentru Farul, FCSB, Astra, Dinamo, Viitorul și Sepsi OSK.
