Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Comunicatul vorbește despre o vizită care „se înscrie în dialogul profesional dintre cele două instituții și urmărește dezvoltarea cooperării în domeniul formării magistraților”. INM nu menționează însă tema acestui schimb de experiență și nici lista nominală a participanților.

Tema a comunicat-o, în schimb, Academia de Justiție Turcă pe pagina oficială de internet a instituției – „ Instruirea în domeniul drepturilor omului”. Tot de acolo am aflat că delegația română e condusă de șefa Institutului de Magistratură, Simona Marcu. Este o cooperare dintre INM, Academia de Justiție din Turcia și École Nationale de la Magistrature din Franța, în programului Erasmus al Comisiei Europene, explică pentru G4Media, șefa INM, Simona Marcu.

„Proiectul urmărește consolidarea relațiilor profesionale dintre instituțiile de formare, familiarizarea participanților cu diferite sisteme judiciare și promovarea unor teme comune precum valorile europene, drepturile fundamentale, jurisprudența CEDO”, menționează ea, pentru G4Media. Pe 7 septembrie, Academia de Justiție Turcă a comunicat pe pagina oficială de internet a instituției că a început „formarea funcționarilor judiciari români de către Academia de Justiție din Turcia”. „«Instruirea în domeniul drepturilor omului», organizată de Academia Turcă de Justiție în cooperare cu Agenția Turcă de Cooperare și Coordonare (TIKA) la care participă Simona Camelia Marcu, directoarea Institutului Național al Magistraturii din România, membri ai Consiliului Suprem al Magistraturii din România, judecători și procurori stagiari români însoțitori, a început la Academia Turcă de Justiție”, scrie în comunicatul Academiei din Turcia.

Programul, care a început cu discursuri, include instruire în domeniul drepturilor omului, precum și vizite la diverse instituții, se menționează în comunicat. „Considerăm extrem de important ca judecătorii și procurorii să își îmbunătățească continuu cunoștințele și experiența în domeniul drepturilor omului. Programul de formare pregătit în acest cadru va acoperi subiecte importante precum sistemul Națiunilor Unite pentru drepturile omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil, dreptul la viață, libertate și siguranță personală, respectarea vieții private, libertatea de exprimare și dreptul la proprietate”, spune pe pagina academiei, președintele instituției, Metin Yildirim „Deși sistemele noastre juridice pot diferi, obiectivul nostru comun este de a realiza justiția bazată pe drepturile omului.

În acest context, considerăm cooperarea noastră cu România extrem de valoroasă. ”, a mai spus Metin Yildirim. Situația drepturilor omului în Turcia este marcată de un regres autoritar accentuat, caracterizat prin subminarea opoziției politice, hărțuirea sistematică a jurnaliștilor și avocaților, precum și neaplicarea hotărârilor judecătorești internaționale.

Este concluzia rapoartelor pe 2025 ale Amnesty International și Human Rights Watch, organizații internaționale de monitorizare a respectării drepturilor omului, Cele două organizații au conculzionat în rapoartele pentru 2025 că unul dintre principalele fundamente ale statului de drept, independența justiției, a fost grav compromis în Turcia. Guvernul președintelui Recep Tayyip Erdoğan „și-a consolidat traiectoria autoritară printr-un atac fără precedent asupra principalului partid politic de opoziție (CHP) și a amenințat libertatea de asociere politică și alegerile libere și corecte”, scrie în raportul Human Rights Watch (World 2026). Executivul „exercită controlul asupra instanțelor interne și persistă în nepotrivitarea cu hotărârile obligatorii ale Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO)” , se mai menționează în raport.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *