Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Poate un test ADN să spună dacă ești introvertit? De ce o persoană caută mereu compania altora, iar alta preferă liniștea?
De ce unii oameni sunt foarte organizați, în timp ce alții se îngrijorează ușor? Un studiu realizat pe datele a peste 1,1 milioane de persoane arată că personalitate a are o componentă genetică, dar ADN-ul nu ne stabilește caracterul și nu ne decide viitorul. Un amplu studiu internațional publicat în revista științifică Nature a identificat 1.
260 de variante genetice asociate cu trăsăturile de personalitate. Dintre acestea, 824 nu mai fuseseră legate anterior de felul în care oamenii gândesc, simt și se comportă. Cercetarea a analizat date provenite de la aproximativ 1,14 milioane de participanți, grupați în 46 de eșantioane.
Este una dintre cele mai mari investigații realizate până acum asupra relației dintre genom și personalitate. Rezultatele nu înseamnă însă că cercetătorii au descoperit „gena extraversiei” sau „gena anxietății”. Fiecare dintre variantele identificate are un efect extrem de mic, iar personalitatea se construiește prin interacțiunea dintre mii de influențe genetice și experiențele acumulate pe parcursul vieții.
Oamenii de știință au analizat cele cinci dimensiuni folosite frecvent în psihologie pentru descrierea personalității. Modelul este cunoscut sub denumirea „Big Five” și cuprinde: Nevrotismul este un termen psihologic și nu trebuie confundat cu o boală mintală. O persoană cu un scor ridicat poate fi mai sensibilă la stres sau mai predispusă la îngrijorare, fără să sufere neapărat de o tulburare de anxietate.
Nici introversia nu este o problemă medicală. Ea descrie o preferință pentru medii mai calme și pentru un nivel mai redus de stimulare socială. Personalitatea este o caracteristică poligenică.
Asta înseamnă că este asociată cu un număr foarte mare de variante răspândite în întregul genom. Efectul fiecărei variante este aproape insesizabil. Chiar și cea mai puternică asociere identificată în cazul extraversiei producea o diferență infimă: echivalentul trecerii unei persoane de la percentila 50 la aproximativ 50,35 în distribuția acestei trăsături.
Prin urmare, nimeni nu poate analiza o singură genă pentru a stabili dacă un copil va deveni sociabil, anxios, ordonat sau curios. Studiul consolidează o concluzie mai veche a geneticii comportamentale: efectele ereditare asupra personalității rezultă din contribuțiile foarte mici ale unui număr enorm de variante genetice. Cele 1.
260 de variante identificate au explicat între 4,8% și 9,3% din diferențele observate pentru fiecare dintre cele cinci trăsături. Procentul este important pentru cercetare, dar mult prea mic pentru ca personalitatea unui om să poată fi prezisă dintr-o mostră de salivă. Cifra este mai redusă decât estimările de 40–60% obținute de unele studii clasice realizate pe gemeni.
Diferența apare deoarece metodele măsoară lucruri distincte: studiile pe gemeni estimează contribuția ereditară în anumite populații și condiții, în timp ce analiza genomică detectează efectele variantelor genetice comune pe care cercetătorii le pot măsura în acest moment. A spune că o trăsătură are o componentă ereditară nu înseamnă că un anumit procent din personalitatea fiecărui om „vine din gene”. Procentele descriu diferențele statistice dintre persoane într-o populație, nu alcătuirea caracterului unui individ.
ADN-ul poate crea anumite predispoziții, însă nu scrie un scenariu obligatoriu. Educația, relațiile, cultura, evenimentele de viață, sănătatea și mediul social contribuie la formarea personalității. Chiar și persoane cu predispoziții genetice asemănătoare pot deveni foarte diferite dacă au experiențe de viață distincte.
În plus, comportamentul se poate modifica în funcție de context: un om introvertit poate vorbi în fața unei săli pline atunci când profesia o cere, iar unul extravertit poate avea nevoie de perioade de singurătate.