Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/ Michael Phelps a debutat la Jocurile Olimpice în anul 2000, la doar 15 ani, și a devenit în două decenii cel mai titrat atlet olimpic din toate timpurile Cel mai decorat sportiv olimpic din istorie, cu 28 de medalii câștigate de-a lungul carierei, a purtat ani la rând o luptă tăcută cu depresia și anxietatea — o bătălie despre care lumea a aflat abia după ce el însuși a decis să vorbească deschis. Michael Phelps a debutat la Jocurile Olimpice în anul 2000, la doar 15 ani, și a devenit în două decenii cel mai titrat atlet olimpic din toate timpurile, cu 23 de medalii de aur.
Însă spatele fiecărei ediții olimpice se ascundea o realitate mult mai dură. După fiecare competiție, înotătorul se retrăgea acasă și petrecea zile întregi izolat în camera lui, fără să doarmă și fără să mănânce aproape deloc, copleșit de o stare de moleșeală și tristețe profundă. Primele semne vizibile ale crizei sale interioare au apărut încă din 2004, când a fost arestat pentru conducere sub influența alcoolului, la scurt timp după Jocurile Olimpice de la Atena.
În 2008, la apogeul carierei sale, după ce câștigase opt medalii de aur, o fotografie în care fuma dintr-un bong a ajuns în presă și i-a afectat serios imaginea publică. Momentul de cumpănă real a venit însă în 2012, imediat după retragerea sa inițială din activitate, urmare a unei ediții mai puțin strălucitoare a Jocurilor Olimpice de la Londra, unde câștigase „doar” patru titluri. Depresia s-a instalat cu o forță pe care sportivul nu o mai simțise până atunci.
„Nu mai voiam să trăiesc”, a povestit Phelps într-un documentar realizat de L’Equipe Explore, dedicat lui Bob Bowman, antrenorul care i-a marcat cariera și care în acest moment îl pregătește pe francezul Leon Marchand. „Aveam la mine doar 30 de miligrame de somnifere în acea noapte și e bine că nu am avut mai multe, pentru că le-aș fi luat. Acesta a fost cel mai serios semnal de alarmă”, a mai spus el.
Bob Bowman a recunoscut, în același documentar, că nu a sesizat imediat gravitatea situației prin care trecea fostul său elev: „Se afla într-o stare extrem de dificilă, iar eu nici măcar nu observasem”. Antrenorul își amintește și momentul în care, după una dintre arestările pentru conducere sub influența alcoolului, i-a cerut ferm lui Phelps să accepte un tratament de specialitate: „El a spus: ‘Nu vreau să merg’. I-am răspuns: ‘Trebuie să mergi.
Orice altă decizie ar fi o greșeală. Dacă nu mergi, nu știu ce ți s-ar putea întâmpla în continuare'”. În urma tratamentului urmat, Phelps și-a reconstruit atât viața personală, cât și cariera sportivă, revenind spectaculos la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016, unde a mai adăugat cinci medalii de aur palmaresului său.
Tot atunci a ales să vorbească public, pentru prima dată, despre lupta lui cu depresia. „Am avut probleme cu anxietatea și depresia și m-am întrebat dacă mai vreau să trăiesc”, a scris el pe rețelele de socializare, în luna mai a anului 2019. „Atunci când am atins acest punct minim, am decis să cer ajutorul unui terapeut licențiat.
Această decizie mi-a salvat, practic, viața. ” Chiar și la ani distanță de la acele episoade, Phelps a mărturisit că bătălia nu s-a încheiat cu adevărat, ci a devenit un proces continuu de gestionare. „Înainte să vin aici, am avut o ședință cu terapeutul meu.
Și am mai avut una ieri. Este un proces continuu. Nu voi scăpa niciodată de depresie și anxietate.
Întrebarea este cum le gestionez”, a conchis sportivul. Într-un interviu acordat ESPN, Phelps a subliniat că primul pas esențial este recunoașterea problemei: „Poți primi ajutor doar dacă îl ceri. ” A adăugat, într-o discuție cu HealthDay, din 2018, că a învățat abia la 30 de ani să comunice deschis despre emoțiile sale, după ani în care își reprima orice trăire: „De-a lungul carierei m-am priceput foarte bine să compartimentez și să ascund lucrurile, fără să le gestionez cu adevărat.