Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Primele cântare au fost montate la porțile 7 și 10 bis, iar la Poarta 10 și Poarta 14 se lucrează în paralel cu diferite tipuri de activități. Porțile 7, 10 și 10bis sunt principalele căi de acces general pentru mărfuri, iar Poarta 14, pentru ieșirea din port.

„Lucrările se axează și pe componentele hardware, precum și pe dezvoltarea și configurarea platformei software, în vederea integrării tuturor senzorilor și a punerii în funcțiune a întregului sistem. După toate aceste acțiuni, va urma calibrarea echipamentelor de către producător. Noua tehnologie implementată cu ajutorul senzorilor de fibră optică face posibilă cântărirea vehiculelor de până la 200 tone (20 tone pe axă), la viteze de deplasare de la 5 la 90 km/oră”, mai precizează sursa citată.

„Implementarea acestui sistem de către Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța va avea impact și asupra managementului traficului, informațiile centralizate ajutând la predictibilitatea aglomerațiilor din port, permițând redirecționarea camioanelor pentru a evita blocajele rutiere”, se arată în postarea CNAPMC.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *