Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Camera Deputaților a adoptat, cu modificări esențiale, noua lege a Integrității. Camera Deputaților a adoptat astăzi, cu modificări esențiale, noua Lege a integrității, instrumentul legislativ prin care demnitarii României trebuie din nou să își declare averile.

Camera Deputaților a adoptat astăzi, cu modificări esențiale, noua lege a Integrității. 222 de voturi au fost pentru, 2 împotrivă, 59 de deputați s-au abținut iar alți 2 nu au votat. Proiectul de lege merge la Senat, care este cameră decizională în acest sens.

Față de vechiul proiect al PNL, noua formă a legii are modificări substanțiale, în urma protestelor PSD și ale societății civile. În urma deciziei CCR, parlamentarii au menținut prevederea ca obligația de depunere a declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese să nu atragă publicarea integrală a acestora ori a unei copii a acestora, însă forul legislativ a introdus în lege declarația de interese financiare care va fi publică. Pentru persoanele prevăzute la alin.

(7), pe baza declarațiilor completate potrivit anexelor nr. 1 și 2, Agenția, prin platforma e -DAI, generează automat declarația de interese financiare care va fi publicată sub forma prevăzută la anexa nr. 5, care face parte integrantă din prezenta lege.

Autor: Grup parlamentar PSD Agenția asigură publicarea declarațiilor de interese financiare pe pagina de internet a Agenției, în termen de cel mult 60 de zile de la generare conform alin. (6), pentru următoarele categorii de persoane. Persoanele din statul român care vor avea interesele financiare publice sunt următoarele: 1.

Preşedintele României, deputații, senatorii, consilierii locali, consilierii județeni, preşedinte al consiliului județean sau primar; 2. primul-ministru, membrii Guvernului prevăzuți la art. 18 din O.

57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, secretarul general și secretarii generali adjuncți ai Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, precum și asimilații acestora din cadrul Guvernului, ministerelor și altor organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, consilierii de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului; 3. consilierii prezidențiali,consilierii de stat și consilierii onorifici; 4. membrii Consiliului Superior al Magistraturii; 5.

judecătorii Curții Constituționale; 6. membrii Curții de Conturi; 7. președintele Consiliului Legislativ și președinții de secție; 8.

directorii generali și directorii generali adjuncți din cadrul Agențiilor de Dezvoltare Regională; 9. Avocatul Poporului și adjuncții săi; 11. președintele și vicepreședintele Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal; 12.

membrii Consiliului Concurenței; 13. membrii Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securității; 14. președintele, prim -vicepreședintele, vicepreședinții și membrii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară; 15.

președintele, vicepreședinții și membrii Comitetului de reglementare și ai Consiliului Consultativ al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energie; 16. președintele și vicepreședinții Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații; 17. președintele și vicepreședinții Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon; 18.

președintele, vicepreședintele și membrii consiliului de supraveghere al Agenției Naționale de Dezvoltare a Infrastructurii în Sănătate; 19. președintele și vicepreședinții Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice; 20. membrii Consiliului Economic și Social; 21.

membrii Consiliului National pentru Combaterea Discriminării; 22. membrii Consiliului National al Audiovizualului; 23.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *