Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Talonul de pensie va avea un cod QR, necesar pentru reducerile la transportul public. Senatul a adoptat, miercuri, 16 septembrie, o propunere legislativă care prevede introducerea unui cod QR pe talonul de pensie.
Noul element de identificare ar urma să permită verificarea electronică a reducerilor la transport pentru pensionari, veterani, invalizi și văduve de război. Proiectul a fost adoptat cu 106 voturi pentru și două abțineri. Inițiativa, susținută de parlamentari din mai multe formațiuni politice, prevede ca facilitățile de transport să fie acordate în baza documentului de informare privind sumele plătite, emis de casa teritorială de pensii competentă, sau în baza talonului de plată a drepturilor emis de instituția plătitoare.
Potrivit formei amendate de Senat, aceste documente trebuie să conțină un element de identificare automată – cod QR/cod de bare – care să permită operatorilor de transport de călători să verifice electronic dreptul beneficiarului la facilități. Documentele vor constitui dovada dreptului la facilitățile de transport și, totodată, mijlocul de validare electronică a acestuia. Inițiatorii argumentează că introducerea unui identificator tehnic standardizat ar simplifica procesul de verificare și decontare.
Potrivit expunerii de motive, lipsa unui astfel de element „conduce la dificultăți în validarea drepturilor și în procesul de decontare”. Codul QR (Quick Response)/cod de bare ar urma să permită validarea electronică a dreptului de către operatorii de transport, identificarea unică a beneficiarilor și interoperabilitatea cu sistemele informatice ale instituțiilor publice. Propunerea legislativă urmează să fie dezbătută și votată de Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz, notează ziare.
com. Citește pe Antena3. ro Momente amuzante la Cotroceni.
George Simion și-a făcut cruce când bătea ceasul. Kelemen Hunor a venit cu o cravată cu cățeluși × Citește pe LongevityMagazine. ro Markeri tumorali și analize pentru cancer: rolul lor în diagnostic și monitorizare Citește pe Fanatik.