Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Antena 3 CNN / Totul a început după ce mirele s-a prezentat la postul de poliție din Lungulețu pentru a depune o plângere împotriva unui invitat care l-ar fi agresat în timpul petrecerii de nuntă Un incident de o gravitate deosebită petrecut în comuna Lungulețu, județul Dâmbovița, a declanșat o anchetă internă și penală, după ce un mire care mersese la poliție pentru a reclama agresiunea suferită la propria nuntă ar fi fost atacat din nou chiar în fața secției. În centrul scandalului se află șeful postului de poliție, care este verificat de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița după ce a refuzat testarea cu aparatul etilotest și este acuzat că ar fi solicitat ajutorul unor apropiați pentru a părăși instituția.

Cazul a stârnit un val de reacții în spațiul public, mai ales după apariția imaginilor filmate de martori, în care polițistul este surprins în apropierea persoanelor implicate în altercație. Totul a început după ce mirele s-a prezentat la postul de poliție din Lungulețu pentru a depune o plângere împotriva unui invitat care l-ar fi agresat în timpul petrecerii de nuntă. Acesta era însoțit de socrul său și de mai mulți apropiați.

Potrivit relatării victimei, situația a luat o turnură neașteptată în momentul în care socrul a observat o sticlă cu alcool pe biroul șefului de post și a decis să sesizeze autoritățile prin apel la 112. Citatele oferite de mire descriu succesiunea evenimentelor. „Socrul meu, când a văzut sticla de votcă pe masă a zis: «Stai aşa, că sunt la 112, vreau să se ia o măsură».

Da, era pe masă, în postul de poliţie. A sunat la 112 (… ).

Când ne-am dus acolo, şeful de post era închis în postul de poliţie. ” Conform martorilor, polițistul ar fi încercat să plece de la sediul postului înainte de sosirea echipajelor chemate prin 112. Mirele susține că el și persoanele care îl însoțeau au încercat doar să împiedice plecarea acestuia până la clarificarea situației.

„A încercat să plece cu maşina dânsului, nu l-am lăsat să plece cu acea maşină. Dând telefoane în continuare, speriat, a ieşit în afara postului de poliţie, s-a urcat cu un consătean. Noi i-am spus acestuia că n-are cum să-l ia, că îl rugăm frumos, nu vrem să ne certăm cu nimeni, doar să-l ţină până vine poliţia.

” În imaginile surprinse de martori se aud mai multe persoane cerând ca polițistul să fie testat. „Lasă să-ţi pună fiola! Eşti beat!

Uite-l! Uite-i faţa! Eşti beat, eşti mort”, a precizat unul dintre martorii care l-au filmat pe omul legii.

Ulterior, în timpul tensiunilor, un alt martor a strigat: Mirele susține că a fost bătut din nou în fața secției de poliție Potrivit declarațiilor victimei, după apelurile telefonice efectuate de șeful de post, la fața locului au sosit mai mulți indivizi care au intervenit în conflict. Mirele afirmă că aceștia i-au cerut grupului să permită plecarea polițistului, iar în scurt timp situația a degenerat într-o nouă agresiune. „La un moment dat, au venit cei care ne-au şi bătut.

Au venit la faţa locului şi au spus: «Lăsaţi-l pe şeful de poliţie să plece». (… ).

Când au venit ei, ne-au luat la bătaie, mi-au dat un pumn în tâmplă, am căzut la pământ, mi-au dat cu picioarele, soacră-mea s-a băgat, iar când m-am ridicat, el era în maşina băieţilor acestora”, a mai explicat mirele. Potrivit martorilor, întreaga altercație s-a desfășurat în fața sediului poliției, iar mai multe persoane au asistat la incident. În urma incidentului, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a anunțat deschiderea unui dosar penal pentru infracțiunile de lovire și distrugere.

Separat, structura de control intern a instituției desfășoară verificări pentru a stabili dacă șeful postului de poliție a încălcat normele disciplinare.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *