Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Pentru aducere aminte, la Berlin pe primul loc s-a situat partidul Die Linke (Stânga), succesor al fostului Partid Comunist din Germania de est, cu 25,7%, în timp ce la Mecklenburg s-a situat pe primul loc Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă) cu 38%. Aceasta după ce cu două săptămâni în urmă AfD se clasase pe primul loc în landul Saxonia Anhalt cu 44%.
Unii spun că e vorba de două mici landuri est-germane și de capitala Berlin, care nu sunt reprezentative pentru ansamblul Germaniei. Dar dacă de uităm la media sondajelor pentru alegerile federale pe ultima săptămână constatăm că la întregii țări AfD este pe primul loc detașat, cu 28,5% în intențiile de vot, urmat de Uniunea Creștin Democrată (CDU) a cancelarului Friedrich Merz cu 19,4%, Verzii cu 15%, Partidul Social Democrat (SPD) – partenerul la guvernare federală al CDU – cu 12,6% și Linke cu 10,9%. Dacă adăugăm și Alianța Sarah Wagenknecht (BSW), un partid care combină marxismul economic cu poziția anti-imigrație a AfD, cu 3,6%, ajungem la un total de 43% pentru forțele extremei drepte și a celei stângi în Germania.
La ultimele alegeri libere din Germania dinainte de cel de-al doilea război mondial, în noiembrie 1932, Naziștii conduși de Adolf Hitler și Partidul Comunist condus de Ernst Thalmann, două partide care aveau în mod explicit în platforma lor abolirea democrației, au întrunit 50% din voturi și o majoritate în Reichstag – denumirea de atunci a parlamentului federal. Desigur că există deosebiri acum față de anii 1930. AfD, un partid înființat abia în 2013, exprimă prin unii dintre membrii săi nostalgii pentru trecutul nazist, dar principala sa preocupare este imigrația.
Partidul propune “remigrația” adică expulzarea către țările de origine a imigranților, oficial acelor aflați în stare ilegală, dar în rândurile AfD se aud voci care cer și expulzarea refugiaților din Ucraina, a celor din Siria și chiar a străinilor naturalizați “neintegrați”. O poziție alarmantă a AfD este și sprijinul constant pentru Rusia în conflictul cu Ucraina, care amintește într-o oarecare măsură de Pactul Ribbentrop – Molotov din 1939, izvorâtă parțial și din nemulțumirea populației, mai ales din estul Germaniei, cu privire la scumpirea prețului energiei în urma sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană Rusiei. La celălalt capăt al spectrului politic, Stânga are o poziție diametral opusă în ceea ce privește migrația: lidera partidului de la Berlin, cu șanse de a conduce noua administrație, Elif Eralp o avocată de origine turcă specializată în imigrație și azil, este extrem de populară într-un oraș în care 42% dintre locuitori sunt imigranți, cu sau fără cetățenia germană.
Din Linke a fost acuzat că prin sprijinirea demonstrațiilor pro-palestiniene și anti-Israel, uneori violente, încurajează antisemitismul. De altfel, președintele Consiliului Central al Evreilor din Germania, Josef Schuster, a cerut partidelor politice tradiționale de la Berlin – CDU, SPD, Verzii – să nu colaboreze cu Stânga în formarea unei noi majorități în Camera Deputaților a capitalei. Legăturile dintre Stânga, BSW și organizațiile islamiste din Germania duc cu gândul la alianța tactică dintre naziști și islamiști în perioada celui de-al doilea război mondial, al cărei simbol l-a constituit audiența acordată de Hitler muftiului Ierusalimului, Haj Amin el-Husseini, refugiat la Berlin fiind căutat de autoritățile britanice mandatare din Palestina pentru incitare la ură împotriva evreilor.
În mod similar, o supraviețuitoare a Holocaustului, Charlotte Knobloch în vârstă de 93 de ani, a cerut interzicerea AfD, după victoria din Saxonia Anhalt, după care a primit amenințări cu moartea.