Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Eduard Novak îl contrazice pe Emil Boc în scandalul sportivilor ruși Eduard Novak, fost ministru al Sportului, avertizează că refuzul participării sportivilor ruși la Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică de la Cluj-Napoca riscă să creeze un precedent negativ pentru sportul românesc pe plan internațional. Fostul ministru susține că România, în calitate de organizator, trebuie să respecte regulamentele federațiilor internaționale, dacă sportivii sunt eligibili potrivit acestora.

„Dacă România, în calitate de organizator, refuză participarea unor sportivi eligibili potrivit regulamentelor internaționale, acest lucru poate fi interpretat ca o încălcare a obligațiilor asumate față de federațiile internaționale și poate afecta credibilitatea noastră ca organizator de competiții majore”, a accentuat Novak. Eduard Novak mai spune că opțiunile politice ale unui stat nu ar trebui să ducă la nerespectarea regulamentelor sportive internaționale. „Sportul internațional funcționează pe baza unor reguli comune.

Oricare ar fi opțiunile politice ale unui stat, dacă își dorește să rămână un partener respectat în circuitul competițiilor internaționale, trebuie să respecte regulamentele federațiilor internaționale pe care a acceptat să le organizeze”, a mai scris fostul ministru. Reacția vine după ce Rusia s-a retras de la Cupa Mondială Challenge de Gimnastică Ritmică de la Cluj-Napoca, după ce primarul Emil Boc a comunicat că nu va permite afișarea drapelului Rusiei și intonarea imnului rus. Federația Rusă de Gimnastică a cerut sancționarea României, susținând că măsura contravine deciziilor Federației Internaționale de Gimnastică.

Kremlinul a reacționat, prin Dmitri Peskov, care a calificat decizia drept „scandaloasă” și „arbitrară”.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *