Salata de vinete rămâne unul dintre puținele preparate din bucătăria românească pe care le mănâncă toată lumea, fie că ține post, fie că nu. Varianta cu maioneză de post, fără ou, păstrează aproape neschimbate gustul și textura cremoasă cu care suntem obișnuiți. De aceea e o alegere bună pentru perioadele de post și pentru cei care nu consumă produse de origine animală.
Totul pornește de la vinete. Cele mai bune sunt coapte direct pe flacără, pe grătar sau pe plită, până când coaja se carbonizează complet și miezul se înmoaie. Așa capătă salata aroma ușor afumată care o deosebește de cea făcută cu vinete coapte în cuptor. După ce le curățați, lăsați-le la scurs câteva zeci de minute, eventual într-o strecurătoare ușor înclinată. Dacă sar peste acest pas, mulți se trezesc cu o salată apoasă, oricât de bună ar fi maioneza.
Vinetele se toacă mărunt, de obicei cu un cuțit de lemn sau de plastic. Bucătarii de modă veche spun că lama metalică le înnegrește și le dă un gust amărui. Blenderul pare mai comod, dar transformă vinetele într-un piure fără structură. Cine vrea o salată fină, dar nu lipicioasă, face bine să toace de mână, cu răbdare.
Maioneza de post se face, de regulă, pe bază de lapte vegetal, de obicei de soia, sau de aquafaba, adică lichidul rămas de la năutul fiert. Ambele se emulsionează cu ulei adăugat treptat, exact ca la maioneza clasică. Se asezonează cu sare, puțin muștar și suc de lămâie. Se adaugă apoi, câte puțin, în vinetele tocate, până se obține consistența dorită, împreună cu ceapă tăiată foarte mărunt, după gust.
Salata se păstrează câteva zile la frigider, într-un recipient închis. E cel mai bună după ce stă o oră-două la rece, cât gusturile au timp să se lege. Se servește simplu, pe pâine prăjită, cu felii de roșie sau ardei copt alături, și nimeni n-o să simtă că lipsește oul.
Sursă text și foto: InfoMureș — articolul original