Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Grav bolnavă, o tânără ieșeancă, mamă a doi copii mici, și-a jucat ultima șansă la viață într-o clinică privată din Austria, după ce sistemul medical din țară își atinsese limitele. Deși într-o primă fază tratamentul de urgență a dat roade, complicațiile bolii au făcut ca femeia să piardă bătălia.
De doi ani și jumătate, soțul femeii încearcă să obțină decontarea tratamentului deosebit de costisitor urmat în străinătate. Statul român l-a refuzat, pentru că femeia nu urmase toți pașii birocratici pentru aprobarea tratamentului. În instanță, reprezentanții instituțiilor de profil au afirmat că statul român nu decontează tratamente, indiferent cât de urgente ar fi, decât dacă le-a aprobat în prealabil.
În plus, facturile nu fuseseră emise de clinică pe numele soțului, ci al bolnavei. Ar fi trebuit să iasă din groapă pentru a-și cere ea însăși banii, spune bărbatul. Povestea lui Cristian M.
este similară celei a numeroși aparținători ai unor bolnavi de cancer. Ministerul Sănătății susține că femeia avusese tot timpul, din momentul diagnosticării cu mielom multiplu, să depună o cerere privind tratamentul în străinătate. Ar fi fost astfel timp ca cererea să parcurgă toți pașii birocratici.
Din punctul de vedere al reprezentanților ministerului, Cristian M. nici nu avea dreptul să ceară vreun decont. El nu demonstrase că ar fi plătit tratamentul soției sale din banii lui, iar facturile fuseseră emise pe numele ei.
Fiind căsătorit, banii cu care achitase serviciile medicale reprezentau un bun comun deținut în devălmășie cu soția sa. Oricum, dacă trebuia cineva să plătească, acel cineva nu putea fi ministerul, care își interzisese lui însuși în 2004 să facă decontări. Eventual, Casa de Asigurări de Sănătate ar fi putut fi obligată să plătească.
Pe parcursul procesului, Cristian M. a insistat asupra faptului că plecarea în Austria fusese una de urgență, impusă de starea de sănătate a soției sale, nemaifiind timp de toate procedurile. Contrazicându-i pe reprezentanții DSP Iași, judecătorii au arătat că legislația românească impunea o birocrație excesivă în situații de viață și de moarte, în care timpul era ultimul lucru care prisosea.
Judecătorii au aprobat în final decontarea unei sume de 125. 410 lei, reprezentând costul medicamentelor și a rezervelor de sânge utilizate în încercarea de salvare a vieții ieșencei. Decizia Curții de Apel nu este încă definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.