Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Rusia susține că România oferă asistență logistică directă forțelor din Kiev Autorităţile din România acordă sprijin militar direct Ucrainei, a declarat Iuri Pilipson, directorul Departamentului al II-lea pentru Europa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, într-un interviu acordat duminică agenţiei TASS. „Astăzi, România este deja implicată în furnizarea de sprijin militar-logistic direct regimului de la Kiev”, a afirmat diplomatul rus.
Potrivit acestuia, portul moldovenesc Giurgiuleşti, al cărui operator a fost achiziţionat de România, a fost transformat „într-un nod de tranzit pentru livrarea diverselor mărfuri către Ucraina, inclusiv a celor destinate forţelor armate ucrainene”. Bucureştiul a declarat că achiziţionarea portului, prin care trec peste 70% din importurile şi exporturile moldoveneşti pe cale maritimă, constituie un pas către „reunificarea economică”, adăugând că acesta va fi utilizat „pentru reconstrucţia Ucrainei”.