Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Consumul de energie a scăzut cu 300 MW în orele de vârf, după apelul autorităților. Românii, companiile și instituțiile au redus consumul de energie în această săptămână, în special în orele de seară, cu 200-300 de megawați față de o zi normală din anii trecuți, spune premierul interimar Ilie Bolojan.

„Analizând ce s-a întâmplat în această săptămână, constat o reducere a consumurilor în orele de seară și folosesc încă o dată acest prilej să mulțumesc tuturor românilor, cetățeni, companii, instituții, pentru că mulți au răspuns acestui apel cu responsabilitate atunci când ai un deficit de energie ”, a afirmat Bolojan, vineri, la RFI. Potrivit premierului interimar, reducerea consumului este importantă în contextul secetei care afectează România și alte țări din regiune, ceea ce limitează și capacitatea de import de electricitate. „Soluția de bază este să îți reduci consumul la nivelul la care poți să asiguri o producție la care să se adauge importul de electricitate”, a explicat premierul.

Bolojan a precizat că, în afara unei zile cu temperaturi foarte ridicate, care a dus la creșterea consumului, în fiecare zi din această săptămână s-a înregistrat o reducere. „Și cu excepția zilei de alaltăieri (n. r – miercuri) când am avut cele mai ridicate temperaturi, care în mod evident influențează consumul, gândiți-vă că toate agregatele care mențină temperaturile constante în supermarket-uri, în depozite consumă mai multă energie pentru a menține aceeași temperatură, în fiecare zi am avut un consum mai redus și le mulțumesc românilor pentru că au înțeles că împreună cu mici eforturi putem trece cu bine peste această perioadă.

”, a precizat premierul interimar. Întrebat despre cifrele concrete, Bolojan a precizat că „față de 7. 700-8.

000 de megawați cât am consumat într-o zi normală anul trecut, acum avem consumuri de 7. 300, 7. 500, 7.

700 de megawați, deci 200-300 de megawați în minus, ceea ce este foarte important”. Citește pe Antena3. ro Epava unei nave torpiloare germane din Al Doilea Război Mondial, unică în lume, descoperită aproape intactă pe fundul mării, în Grecia &times Citește pe LongevityMagazine.

ro Studiu care infirmă beneficiile probioticelor pentru sănătatea vaginală Citește pe Fanatik. ro Marius Şumudică a zburat la Cluj! Întâlnire decisivă cu Neluţu Varga şi Marian Copilu pentru a prelua CFR.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *