Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/România a trimis Ucrainei specificațiile pentru producția comună de drone Ministrul Radu Miruță a validat că proiectul dronelor româno-ucrainene țintește anul 2030, însă a accentuat că Bucureștiul face presiuni uriașe pentru a devansa calendarul și ar porni liniile de producție în cel mai scurt timp. Ministrul Radu Miruță a comunicat luni că Armata a predat deja Guvernului toate specificațiile tehnice ale aparatelor de zbor, urmând ca Ministerul Economiei să stabilească unde anume vor fi construite aceste fabrici pe teritoriul țării.
Miruță a afirmat că Ministerul Apărării a avut o întâlnire cu 15 firme și cu reprezentanți ai Ministerului Apărării din Ucraina. Este vorba de 15 firme care sunt producătoare de drone pe teritoriul ucrainian. „Am avut o discuție, am făcut o fișă tehnică pentru fiecare dintre aceste 15 firme.
Ce tip de drone pot să construiască, în ce volum, care e capacitatea de dinamizare a activității acestor fabrici. Am făcut o ierarhie descrescătoare cu preferințele pe care noi le avem. Am trimis această ierarhie Ministerului Apărării din Ucraina.
E o chestiune pe care și-o gestionează și ei în plan intern, care dintre firmele, raportat la prioritățile pe care le-am considerat noi, urmează să facă parteneriatul pentru o fabrică de drone în România”, a afirmat radu Miruță la TVR Info. El spune că „termenul este ca acest proiect să fie finalizat în 2030”, dar că România vrea ca producția să înceapă „cât mai repede”. Radu Miruță a adăugat că „un sistem personalizat pentru Armata Română este, de fapt, cheia pe care eu cred că acest proiect de drone ar trebui să o aibă”: „Nu să cumperi un software care e făcut pentru un scop astăzi, cât timp Armata Română în următorii doi ani mai primește o serie de capabilități care trebuie și ele să fie integrate în creierul care va lua decizia pentru acest roi de drone.
Adică acces la datele radarelor, acces la datele culese de avioanele de vânătoare, acces la datele dispozitivelor de apărare antiaeriană de la sol. Sunt niște informații critice care ar trebui să fie puse în aceeași cameră, iar aceeași cameră nu poate să fie decât Armata Română. Noi nu putem să livrăm aceste informații în exteriorul Armatei Române”.
Ministrul crede că parteneriatul cu firmele din Ucraina care vor face producție în România trebuie să se întâmple pe teritoriul național în curtea Ministerului Apărării. Citește pe Antena3. ro Imagini virale cu un soldat rus care scapă de sub control o mitralieră YakB-12.
7. Arma a fost proiectată iniţial pentru elicoptere × Citește pe LongevityMagazine. ro Matcha și căderea părului: poate această super-băutură verde să influențeze cu adevărat sănătatea părului?
Citește pe Fanatik. ro De ce a arbitrat Istvan Kovacs doar două meciuri la Campionatul Mondial 2026.