Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Articole » România poate produce mai multă energie curată fără baraje noi. Studii din 2025 și 2026: modernizarea hidrocentralelor existente ar putea aduce până la 1. 100 GWh anual și ar debloca proiecte solare și eoliene / Context: Apelul Guvernului de reducere voluntară a consumului de energie în România pănă la finalul lunii august România poate produce mai multă energie curată fără baraje noi.
Studii din 2025 și 2026: modernizarea hidrocentralelor existente ar putea aduce până la 1. 100 GWh anual și ar debloca proiecte solare și eoliene / Context: Apelul Guvernului de reducere voluntară a consumului de energie în România pănă la finalul lunii august 06 aug. 2026 Alina Mihai • Articole –> SHARE: WhatsApp icon Portile de Fier 1.
Credit: Inquam Photos / Cornel Putan Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul În timp ce Guvernul le cere populației și companiilor ca începând de astăzi și până la finalul lunii august să reducă voluntar consumul de energie electrică în intervalul de vârf 19:00-23:00 – după ce seceta severă și debitul extrem de scăzut al Dunării au redus producția de energie electrică și au determinat declararea stării de alertă la nivel național – două analize publicate în 2025 și 2026 arată că România dispune deja de o parte importantă a soluției. Soluția propusă de autori nu presupune construirea unor noi baraje, ci retehnologizarea hidrocentralelor existente și utilizarea mai eficientă a infrastructurii deja construite. România are deja infrastructura, lacurile de acumulare, liniile de transport și amenajările hidroenergetice construite în mare parte acum câteva decenii și nu are neapărat nevoie de noi baraje pentru a produce mai multă energie curată.
Concluzia apare într-un document de poziție realizat pentru Declic, semnat de inginerii hidrotehnicieni dr. ing. Cornel Ilinca și dr.
ing. Albert Constantin , elaborat pe baza studiului „Studiul privind potențialul de retehnologizare a hidrocentralelor din România”, realizat pentru WWF România în 2025 , și a unei analize publicate de Ember în iulie 2026 privind utilizarea infrastructurii hidroenergetice existente pentru integrarea noilor capacități de energie regenerabilă. Este cunoscut că hidroenergia rămâne cea mai importantă sursă de energie regenerabilă din România și reprezintă aproximativ 36% din capacitatea electrică instalată.
Potrivit documentului bazat pe studii, ceea ce lipsește României nu este infrastructura, ci modernizarea acesteia. În scenariul unei retehnologizări ample , hidrocentralele existente ar putea produce până la 1. 100 GWh de energie electrică suplimentară pe an, echivalentul a aproximativ 7% din producția hidroenergetică anuală actuală, la un cost estimat cu 50-70% mai mic decât o hidrocentrală construită de la zero.
Analiza Ember arată, în același timp, că infrastructura de racordare deja existentă a hidrocentralelor ar putea prelua aproximativ 1,8 GW din cele 10,4 GW de proiecte eoliene și fotovoltaice aflate în așteptarea conectării la rețea, echivalentul a 17,3% din totalul proiectelor analizate. Autorii consideră că valorificarea acestei infrastructuri poate accelera integrarea unor noi capacități regenerabile fără investiții majore în noi racorduri electrice.
