Piaţa locală de medicamente generează vânzări anuale de circa 7 mld. euro, ceea ce plasează România pe locul 11 în Europa.

Cele mai mari pieţe sunt în Germania (aproape 60 mld. euro), Franţa şi UK, cu aproape 40 mld. euro fiecare, arată un clasament al Federaţiei Europene a Industriilor şi Asociaţiilor Farmaceutice (EFPIA), realizat cu date aferente anului 2024.

Din regiunea Europei Centrale şi de Est, Polonia este cea mai mare piaţă, cu peste 13 mld. euro vânzări de medicamente, pe locul şase, urmată de România. În Bulgaria piaţa totală de medicamente este de peste 2 mld.

euro, iar în Ungaria ajunge la aproape 3 mld. euro. EFPIA menţionează că cifrele reprezintă vânzările de medicamente la preţ de producător (ex-factory), realizate prin toate canalele de distribuţie.

Deşi la distanţă semnificativă de vânzările din ţările din Vest, piaţa românească este totuşi în prima parte a clasamentului, ceea ce o face atractivă pentru companiile internaţionale. Vânzările totale de medicamente din Europa au ajuns la 300 mld. euro anual, adică un sfert din piaţa mondială.

Altfel spus, unu din patru medicamente vândute în lume ajunge la un pacient european. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Cum poate fi apărată platforma Neptun Deep din Marea Neagră, cel mai mare proiect de gaze din România şi Europa? „Există varianta dronelor navale care stau 30 de zile în apă“ Cum a devenit Timişoara capitala automotive a României şi polul de business al Vestului.

Timişoara, capitala industriei auto a României: de la producţia de componente la ingineria maşinilor viitorului – Porsche, Bosch, Huf şi Tesla pariază pe oraş, iar Iulius Town, investiţia de 442 mil. euro a IULIUS şi Atterbury Europe, este cea mai mare dezvoltare comercială din afara Capitalei Euforie pe bursă la OMV Petrom şi Romgaz: acţiunile cresc cu 4 şi 8% la maxime şi duc piaţa la un nou record la o zi după instalarea Neptun Alpha, platforma din centrul celui mai important proiect de energie din istoria României. „Tot ce se tranzacţionează pe cele două companii vine, în principal, ca urmare a proiectului“ Semnale încurajatoare de la BNR.

Economia îşi mai revine după redinamizarea investiţiilor, dar şi cu ajutorul consumului. Şi în T3 va fi o redresare uşoară a PIB şi vine şi scăderea substanţială a inflaţiei. Dar riscurile privind cursul rămân ridicate Cosmin Marinof, CEO al DerTour: „Sezonul de vară este peste aşteptări, iar Egiptul are plus 15% creştere“ România, pe locul 11 în Europa după vânzările de medicamente, cu 7 miliarde de euro anual În primul semestru din 2026 s-au încheiat zece tranzacţii cu terenuri agricole, de peste 3,5 mil.

euro. Judeţul Timiş are cele mai multe tranzacţii şi cel mai ridicat preţ pe hectar CEC Bank pentru afaceri româneşti. Banii din IT mişcă Bursa.

Radu Hanga, preşedintele BVB: Mult din creşterea economiei din ultimii ani a venit din zona de tehnologie, acolo unde sunt tineri şi unde câştigurile au fost semnificative. Mă aştept ca o parte din aceşti tineri să fi alocat o parte din investiţii către Bursă AmCham, organizaţia care reprezintă comunitatea de afaceri americane din România: Pieţele financiare şi partenerii economici evaluează rezultate, nu intenţii. România traversează un moment decisiv pentru credibilitatea sa In the Spotlight, un proiect ZF, powered by Mastercard.

Stejara Pircan, VP eMAG România, Bulgaria şi Ungaria: Companiile româneşti listate pe eMAG Marketplace au exportat produse de peste 2 mld. lei de la lansarea proiectului până azi ZF Real Estate by Storia. Andreea Comşa, Premier Estate Management: „România are mulţi agenţi imobiliari, dar prea puţini profesionişti“.

De ce mai este încă loc în piaţă de oameni noi? Bogdan Bulumete, un executiv cu experienţă de peste 20 de ani în domeniul financiar, este noul chief financial officer al RetuRO.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *