Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen era un tânăr ofițer prusac când a fost adus în Principatele Române și învestit domn În 29 iunie 1866, Parlamentul a votat în unanimitate prima Constituție modernă a României, pe care domnitorul Carol I a depus jurământul la 30 iunie 1866: „Jur a păzi Constituțiunea și legile poporului român, a menține drepturile lui naționale și integritatea teritoriului”. Dar să ne întoarcem la prima Constituție a României, cedând cuvântul muzeografei Monica Cîrstea (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova): „Legea fundamentală a fost publicată în Monitorul oficial din 1 iulie 1866 și a constituit baza juridică a instaurării formei de guvernământ în România, monarhie-constituțională care se va menține până în februarie 1938.
Constituția din 1866 a fost opera de compromis a forțelor politice și a fost inspirată după modelul Constituției belgiene din 1831. Aceasta nu este însă o simplă imitație a celei belgiene, deoarece în articolele referitoare la proprietate, învățământ, alegeri și guvernare locală autorii ei au luat în considerație condițiile specifice României. În momentul adoptării acestei constituții România se afla sub suzeranitatea otomană și plătea tribut, dar în legea fundamentală nu se regăsește nicio referire la această stare de dependență.
Acest lucru arată tendința spre independență absolută a țării preconizată de liderii săi politici. ” Fără îndoială că actele erau pregătite pentru eliberarea de sub papucul turcului, dar ce cuprindea, în punctele esențiale, această Constituție? „Constituția din 1866 are opt titluri: I.
Despre teritoriul României, II. Despre drepturile românilor, III. Despre puterile statului, IV.
Despre finanțe, V. Despre puterea armată, VI. Disposițiuni generale, VII.
Despre revisuirea Constituțiunei, VIII. Dispozițiuni transitorii și suplimentare. Aceasta avea la bază: principiul separării puterilor în stat (legislativă, executivă și judecătorească), principiul suveranității naționale (toate puterile statului emană de la națiune) și principiul guvernării reprezentative (națiunea nu putea guverna decât prin delegați).
” Aprofundat: „Primul titlu al Costituției proclama dreptul țării de a-și purta denumirea pe care i-o conferiseră locuitorii ei: «Principatele Unite Române constituie un singr stat indivizibil sub numele de România». Utilizarea denumirii de România este o dovadă că se dorea aplicarea tuturor hotărârilor luate de adunările ad-hoc. ” În continuare: „Cel de-al doilea titlu cuprinde 26 de articole cu drepturi și libertăți precum: libertatea individuală (nimeni nu poate fi urmărit sau arestat decât în cazuri prevăzute de lege), libertatea conștiinței (dreptul de a avea propriile idei, credințe, dar respecând ordinea publică și bunele moravuri), libertatea presei (dreptul de a publica propriile idei), libertatea învățământului (învățământul primar era gratuit și obligatoriu), libertatea de instruire și asociere, egalitatea înaintea legilor, a impozitelor și a sarcinilor publice, admisibilitatea în funcțiile publice, civile și militare, dreptul de petiționare, secretul corespondenței, inviolabilitatea proprietății (acceptându-se exproprierile numai «pentru cauză de utilitate publică» și doar cu «o dreaptă și prealabilă despăgubire»), dreptul de a alege și a fi aleși în parlament și în consiliile județene și comunale.
Populația era împărțită în patru colegii electorale, după avere – la colegiul I și II votau marii proprietari funciari, la colegiul III votau burghezii, liber profesioniștii și ofițerii în retragere, iar la colegiul IV votau țăranii. La colegiul IV votul era indirect, prin reprezentanți (își alegeau dintre ei niște reprezentanți și doar aceia votau). Țăranilor li se garanta posesiunea loturilor pe care le obținuseră în virtutea legii din 1864, dar și moșierilor expropriați li se garantau despăgubirile.