Stalp de inalta tensiune

CLICK AICI PENTRU INFOGRAFICUL CARE ÎNSOȚEȘTE ACEST ARTICOL, DISPONIBIL EXCLUSIV PE ZF CORPORATE ♦ Dincolo de gravitatea tehnică în care se află acum România, starea sectorului energetic este o imensă ruşine pentru un stat cu un astfel de potenţial energetic ♦ Atragerea centrelor de date sau renaşterea industriei sunt simple halucinaţii în ţara cu cea mai scumpă energie spot la nivel european, care nici măcar nu-şi poate alimenta consumatorii pe care îi are acum ♦ Circa 4. 000 MW pe gaz puteau acum să fie în funcţiune, niciunul nu produce, proiecte cu finanţare asigurată au rămas hârtii ♦ România depinde de Ucraina, ţară în război, Bulgaria, ţară aproape lipsită de resurse, pentru că în ultimii 30 de ani a livrat doar studii, discursuri şi solare fără stocare.

În loc de a fi un factor de stabilitate, România este azi o vulnerabilitate energetică a regiunii ♦ Ministerul Energiei a venit ieri cu lista de măsuri prin care consumatorii pot stinge becul. Cu ce altceva când lista de investiţii finalizate nu există? ZF a centralizat, pe baza datelor publice, pro­iectele de producere de energie care ar fi trebuit finalizate anul acesta, care aveau finanţare, care sunt în dezvoltare şi care, dacă ar fi fost realizate, ar fi ţinut departe sistemul energetic local de criza în care se află.

Ca un rezumat a ceea ce se întâmplă zilele acestea, România se află într-un deficit major de capacitate de producţie după închiderea unităţii 1 de la Cernavodă, unitate care oricum va fi închisă de anul viitor pentru retehnologizare. Ce trăim acum este de fapt un test pentru 2027. România traversează una dintre cele mai profunde crize din sectorul său energetic.

„Halucinaţiile“ la nivel declarativ arată de ani de zile că România are potenţialul de a deveni un hub în energie, se vorbeşte despre centre de date, renaşterea industriei, scăderea preţului la consumatori. Rea­li­tatea din teren arată că România nici măcar nu produce energie pentru a-şi alimenta consumatorii, atâţia câţi mai are, aruncă în aer stânci de pe Dunăre pentru a mai face rost de câţiva milimetri de apă pentru reactorul 2 de la Cernavodă, laudă uzinele Ford Otosan, Dacia şi industria care stinge becul, le cere ajutorul consumatorilor casnici să nu mai dea drumul la aerul condiţionat în plină caniculă şi stă cu sufletul la gură să nu se întâmple ceva în sistemul energetic din Bulgaria, de care depindem total pe vârful de consum. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Care sunt domeniile de interes pentru fondurile de private equity din România.

Szabolcs Nemes, Roland Berger: Sănătatea rămâne pe locul întâi, dar vedem că energia şi utilităţile iau faţa IT-ului pentru a ocupa poziţia secundă Apetitul românilor pentru consum pe credit a rămas temperat în S1/2026. Dobânda medie, tot peste 10% Ovidiu Pinghioiu, directorul general al Cegeka România: Dacă nu avem juniori în urmă­torii cinci-zece ani, nu vom avea IT peste 30 de ani Bursă. Finanţe personale.

Acţiunile OMV Petrom se tranzacţionează pe Bursă la un raport preţ/profit de 28, cel mai ridicat nivel de după 2015 Cine mai angajează în România? Construcţiile, transporturile şi HoReCa ţin piaţa muncii în mişcare Business sportiv. Canotajul, unul dintre cele mai medaliate sporturi din România, nu are o infrastractură cu care să se mândrească, dar abia pune bazele primei arene olimpice.

Cum reuşeşc sportivii să facă performanţă şi să aducă medalii unei ţări care nici măcar o arenă olimpică nu le-a oferit până acum? Din hub imaginar, România, plină de resurse, a devenit o vulnerabilitate regională: România trebuia să aibă în centrale pe gaz 4. 000 MW anul acesta.

Dar nimic nu a fost finalizat, iar acum guvernul a ajuns la etapa de închis fabrici în lipsa energiei Ungaria, o ţară de două ori mai mică decât România ca populaţie şi suprafaţă, produce medicamente de 3,4 mld. euro pe an, faţă de 1,4 mld. euro România.

Ungaria este pe excedent la medicamente.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *