Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Preşedintele Israelului, Isaac Herzog, a participat duminică la comemorarea a 85 de ani de la Pogromul de la Iaşi Preşedintele Israelului, Isaac Herzog, a participat duminică la comemorarea a 85 de ani de la Pogromul de la Iaşi, împreună cu prima-doamnă, Michal Herzog. La sosirea pe aeroport, președintele a fost primit în cadrul unei ceremonii oficiale de bun venit.
Astăzi, Herzog va fi primit de Nicuşor Dan, la Palatul Cotroceni, apoi va susţine un discurs în plenul Parlamentului. În prima zi a vizitei sale în România, președintele Israelului a acordat un interviu pentru Antena 3 CNN, realizatorului TV Mihai Gâdea. Isaac Herzog speră că toți românii și mai ales copiii vor putea înțelege ce s-a întâmplat atunci, pentru a nu se mai repeta istoria, iar principalul mesaj transmis românilor este acela de a lupta împotriva urii și a antisemitismului.
Președintele Israelului: Ce mai faceți? Am auzit atât de multe lucruri frumoase despre dumneavoastră, de la toți prietenii, inclusiv de la ambasadorul Saranga (David Saranga, fost ambasador al Israelului la București, în perioada 2018-2022 – n. r.
) Mihai Gâdea: Domnul Saranga este un foarte bun prieten al meu și este o onoare să îl numesc prieten. Și este o onoare să am acest interviu, domnule președinte! Președintele Israelului: Plăcerea este de partea mea.
Bine, dragul meu prieten! Mihai Gâdea: Perfect. Există oameni care își modelează propriul destin și există cei care se nasc într-un destin deja în desfășurare.
Proveniți dintr-o familie care a avut un rol definitoriu în crearea și dezvoltarea Statului Israel. Această moștenire a fost pentru dumneavoastră o povară, o sursă de inspirație sau pur și simplu modul natural în care ați înțeles viața? Președintele Israelului: Cu siguranță, nu este o povară.
Este o sursă uriașă de forță, de forță interioară. De la o vârstă foarte fragedă am știut că trăiesc într-o familie specială și că port un destin special. Când aveam 4 ani, la grădiniță, educatoarea aproape că a ridicat tonul la mine și mi-a spus: „nu te poți comporta așa!
Ești nepotul marelui rabin! ”. Totuși, nu poți pur și simplu să spui: „ok, mi se cuvine ceva”.
Am muncit foarte mult în viața publică, pentru a ajunge unde sunt. Și cred că în fiecare generație trebuie să fie așa. Familia mea, care este răspândită în întreaga lume evreiască și în alte părți, face bine și am înțeles că este rândul meu să fac bine.
Mihai Gâdea: Sunt sigur că ați avut multe lecții învățate foarte devreme. Ne puteți împărtăși o lecție care v-a rămas și v-a însoțit în serviciul public, în responsabilitățile dumneavoastră? Poate o poveste, un gest, ceva ce nu veți uita niciodată.
Președintele Israelului: Sunt foarte multe, iar unele pot fi înțelese doar de israelieni, din cauza contextului. Dar voi spune ceva ce le spun copiilor din școli, de care am grijă în fiecare săptămână, în Israel: vă rog, nu încetați să vă îndoiți, puneți întrebări, citiți fără oprire și, cel mai important, încercați să-l cunoașteți pe celălalt, care poate stă lângă voi în autobuz sau merge lângă voi pe stradă. Veți descoperi că este un om că și voi, că are convingeri, că are aspirații și visuri, el sau ea.
Și, de altfel, pentru că Israelul este o națiune atât de diversă, multiculturală, misiunea mea principală este să promovez aceste principii în societatea israeliană. Mihai Gâdea: Domnule președinte, veniți într-o vizită oficială în România și este o mare onoare pentru poporul român. Aș vrea în mod special să vorbim despre faptul că veți merge la Podu Iloaiei, pentru această comemorare importantă.
Aș dori să subliniez că postul nostru, Antena 3 CNN România, a difuzat de mai multe ori un documentar despre ceea ce s-a întâmplat acolo. Personal, am avut onoarea și privilegiul unei întâlniri cu unii dintre supraviețuitori și am fost profund impresionat. Nu voi uita niciodată aceste întâlniri.