Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Un român va face 15 ani de închisoare pentru spionaj Un cetățean român a fost condamnat în Rusia la 15 ani de închisoare într-o colonie penală de maximă securitate, sub acuzația de spionaj în favoarea Ucrainei, potrivit unui comunicat al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB). Potrivit autorităților ruse, David-Adrian Kercho ar fi transmis, în august 2024, informații privind localizarea unor sisteme de apărare aeriană din zona Soci, în sudul Rusiei, către o agenție de informații ucraineană.

FSB susține că, în schimb, acesta ar fi primit promisiuni de sprijin pentru a părăși teritoriul rus și pentru a se alătura unor formațiuni armate implicate în conflictul din Ucraina. Serviciul rus de securitate a publicat și imagini video cu momentul reținerii, iar potrivit comunicatului, bărbatul și-ar fi recunoscut vinovăția. Informațiile privind modul în care acesta a pledat nu au putut fi verificate independent.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că urmărește cazul încă din decembrie 2024 și că a întreprins demersuri diplomatice prin Ambasada României la Moscova și la nivel central pentru acordarea de asistență consulară, în baza Convenției de la Viena privind relațiile consulare. MAE precizează că hotărârea de condamnare a rămas definitivă la 19 iunie 2026, însă această informație nu ar fi fost notificată oficial de către autoritățile ruse. Totodată, instituția arată că partea rusă nu a permis până în acest moment accesul consular la cetățeanul român și nici corespondența cu familia acestuia.

Ministerul Afacerilor Externe afirmă că va continua demersurile pentru protejarea drepturilor consular-legale ale cetățeanului român. Citește pe Antena3. ro Scandal uriaş după ce Trump a precizat că a făcut o fotografie „din milă” cu Meloni: „Sunt stupefiată”.

Tajani şi-a anulat vizita în SUA &times Citește pe LongevityMagazine. ro Magneziu glicinat vs. citrat: care te ajută, de fapt, să dormi mai bine?

Citește pe Fanatik. ro S-a unit trioul pe care Gigi Becali îl visează la FCSB! Florinel Coman, Denis Drăguș și Florin Tănase au făcut spectacol în vacanță.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *