Întrebat duminică, la Digi 24, dacă PNL se teme de perspectiva de a rămâne în opoziție, dacă se va repeta scenariul guvernului Veștea, și acesta va trece, cu sprijinul UDMR, Robert Sighiartău a respins această idee. „Nu ne este teamă deloc să rămânem în opoziție.
După aproape șapte ani de guvernare, Partidul Național Liberal a încheiat o etapă. () Ne-am făcut datoria față de România”, a afirmat liderul liberal. Potrivit acestuia, dacă PNL nu va mai avea posibilitatea de a implementa reformele pe care și le propune, partidul va trece în opoziție.
„Dacă nu ne mai putem pune în aplicare reformele, atunci reconstruirea Partidului Național Liberal și oferirea unei alternative pentru 2028 sunt obiectivele la care vom lucra în opoziție, încă de săptămâna viitoare, dacă va fi așa”, a precizat Robert Sighiartău. PNL susține un guvern tehnocrat Totodată, acesta a reafirmat ideea susținerii unui guvern de tehnocrați, însă doar dacă acesta va fi format din profesioniști independenți și nu din persoane subordonate partidelor politice. „V-am spus încă de la început că am luat în calcul inclusiv un guvern de tehnocrați.
Dar cuvântul tehnocrat să fie respectat așa cum este el, în esența lui. Adică un guvern de profesioniști, de oameni tehnocrați, care nu sunt subordonați partidelor politice. Totul depinde de felul în care premierul desemnat de președintele Nicușor Dan vrea să construiască acest guvern.
Dacă va fi un guvern construit politic, cu membri din partidul social-democrat, atunci intrăm iarăși în logica unui guvern construit în jurul PSD și nu vom vota”, a afirmat Sighiartău. România se află de patru luni fără un Executiv cu puteri depline, după demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, la 5 mai. Președintele Nicușor Dan este așteptat să desemneze în zilele următoare un nou candidat pentru funcția de prim-ministru, după consultările și discuțiile purtate cu partidele parlamentare.
Șeful statului a afirmat recent că este momentul ca situația să fie tranșată, în condițiile în care societatea așteaptă formarea unui guvern.