Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Robert Desnos, un poet suprarealist Poet, eseist, jurnalist literar, scenarist, realizator de emisiuni radiofonice, Robert Pierre Desnos a fost născut la Paris, în 4 iulie 1900 și a murit de tifos la Terezina, Cehoslovacia, în 8 iunie 1945. Să-l (re)descoperim!
Să-l redescoperim, zic, pe Robert Desnos, așa cum l-a iscodit cercetătorul Toader Saulea într-un portret memorabil prins în monumentala lucrare Dicționarul scriitorilor francezi (Polirom, 2012): „Tatăl, Lucien Gustave Adolphe Desnos, născut la Saint-Martin-l’Aiguillon (Orne), stabilit la Paris în adolescență, era angrosist de carne de pasăre și vânat în Hale. Mama, Claire Guillais, născută la Paris, originară tot din Orne după tată, era fiica unui comerciant de carne de pasăre. Copilul este crescut în respectul familiei, al credinței și al patriei.
Legendarul cartier al copilăriei, Saint-Martin, și vacanțele petrecute la mare aveau să impregneze durabil imaginarul poetului. Elev la École Municipale Supérieure Turgot, Desnos trece drept «gălăgios, dezordonat, neascultător, împrăștiat, neglijent, neatent, șiret și leneș». Este atras de franceză și limbi străine (engleza, spaniola).
În timpul unui stagiu de engleză în Anglia, la Lynton College din Herne Bay (Kent), Robert Desnos este plăcut tulburat de pedepsele corporale, în care, pedepsit el însuși, savurează plăcerea erotică a suferinței. Își dezamăgește părinții mulțumindu-se doar cu brevetul de studii elementare, iese de sub tutela lor, închiriindu-și o cameră, lucrează într-o drogherie, traduce prospecte medicale, devine secretarul scriitorului liber-cugetător Jean de Bonnefon, în biblioteca acestuia descoperindu-i pe Rétif de la Bretonne, Laclos, precum și pe micii și marii romantici. Frecventează cercul tinerilor anarhiști, descendenți spirituali ai celebrei Bande a lui Bonnot, ostili continuării unui război-măcel și fără noimă.
Sfătuit de Louis-de-Gonzague Frick, îi citește pe Apollinaire și Laurent Tailhade”. Robert Desnos debutează în revista La Tribune des Jeunes (1918), patronată de Henri Barbusse, cu trei poeme de factură simbolistă: Aquarelle, Casqués du heaume (Cu coiful pe cap) și Chanson. „Sub impactul lecturilor din Nerval, începe să-și transcrie visele cu o precizie uluitoare.
Caută un echilibru în versul alexandrin cu poemele L’Ode à Coco și Le Fard des Argonautes, cel din urmă publicat în 1920 de revista Le Trait d’union. Încorporat în martie 1920, suportă greu disciplina militară la Chaumont (Haute-Marne), este avansat caporal, vrea să-și continue serviciul la Constantinopol, însă ajunge în Maroc (mai 1921). Aici trăiește ca într-o grădină a desfătărilor.
Revenit la Paris, constată declinul mișcării Dada, cu care îl ținuse la curent Benjamin Péret, se angajează secretar de redacție la Paris-Médical, își regăsește prietenii (Jacques Baron, René Crevel, Max Morise, Roger Vitrac) și este surprins de consonanța stărilor sale de reverie cu dicteul scriiturii din Les Champs magnétiques, experiență întreprinsă în comun de André Breton și Philippe Soupault. Scrie, în ecou, culegerea de povestiri Les Nouvelles Hébrides, din care revista Littérature (nr. 4) publică «Pénalités de l’Enfer» («Penalizări din Iad»).
La inițiativa lui René Crevel, Desnos participă, pe 25 septembrie 1922, la prima ședință de «somn hipnotic», dovedindu-se un medium desăvârșit și complăcându-se chiar în această «epidemie de somn», până la cufundarea în «ceea ce era cel mai natural în el, supranaturalul» (Jean Bernier)”, evidenția biograful Toader Saulea. În continuare: „Suspicioșilor, care îl consideră un trișor, Desnos le răspunde, cumva în continuarea argumentului formulat de Aragon – ceea ce e simulat e gândit, deci există -, că mistificarea poate ieși de sub controlul autorului ei și că, prin urmare, «mistificatorul poate face lucruri grave fără voia lui».