Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Ionuț Bălan The Dog Stars readuce în discuție una dintre contradicțiile Hollywood-ului: cum poate un regizor responsabil pentru unele dintre cele mai influente filme ale ultimelor decenii să livreze periodic și producții care pierd zeci de milioane de dolari? Thrillerul postapocaliptic regizat de Ridley Scott a debutat cu aproximativ 8 milioane de dolari în primul weekend pe piața nord-americană și s-a clasat pe locul al cincilea.
Pentru un film cu un buget de peste 80 de milioane de dolari, rezultatul este dificil de susținut comercial, mai ales că reacțiile criticilor și ale publicului nu sugerează o revenire spectaculoasă în săptămânile următoare. Cazul nu este însă izolat. În 2021, The Last Duel, realizat cu aproximativ 100 de milioane de dolari, a debutat cu doar 4,7 milioane de dolari în America de Nord și a devenit unul dintre cele mai vizibile eșecuri comerciale ale lui Scott.
În același timp, regizorul este responsabil pentru Alien, Blade Runner, Gladiator, Black Hawk Down și The Martian, filme care au avut fie rezultate comerciale importante, fie un impact cultural care le-a depășit cu mult performanța inițială. Alternanța dintre aceste rezultate spune ceva esențial despre economia cinematografiei: valoarea unui regizor nu poate fi judecată după un singur film. Scott a rămas unul dintre cei mai prolifici cineaști de la Hollywood.
Spre deosebire de regizorii care petrec ani întregi dezvoltând un singur proiect, el continuă să lucreze într-un ritm ridicat și să alterneze producții foarte diferite ca gen și amploare. Această frecvență nu elimină riscul financiar, dar îi permite să îl distribuie între mai multe proiecte. Un film de 80 sau 100 de milioane de dolari are nevoie de încasări mult peste costul de producție pentru a deveni profitabil, deoarece o parte din banii de la box-office ajung la cinematografe, iar peste buget se adaugă marketingul și distribuția.
În cazul The Dog Stars, debutul modest creează o problemă financiară serioasă. Diferența este că economia unui singur film nu este aceeași cu economia întregii cariere a lui Scott. Un proiect poate pierde bani fără ca acest lucru să anuleze valoarea comercială pe termen lung a regizorului sau capacitatea sa de a primi finanțare pentru următorul proiect.
James Cameron reprezintă aproape opusul acestui model. În peste patru decenii de carieră a realizat relativ puține filme, însă mai multe dintre ele au devenit fenomene globale. Terminator 2, Titanic, Avatar și Avatar: The Way of Water au beneficiat de ani de dezvoltare și investiții uriașe, fiind construite pentru a funcționa ca evenimente cinematografice mondiale.
Cameron concentrează riscul în foarte puține proiecte, dar investește enorm în fiecare dintre ele. Avantajul este o rată excepțională de succes comercial; dezavantajul este că fiecare film contează foarte mult. Când lansezi rar, nu ai un portofoliu extins care să absoarbă eventualele eșecuri, astfel încât presiunea asupra fiecărei producții este mult mai mare.
Steven Spielberg a construit un model mai apropiat de un portofoliu diversificat. De-a lungul carierei a trecut de la Jaws, E. T.
și Jurassic Park la Saving Private Ryan, Schindler’s List, Lincoln și West Side Story, lucrând cu genuri și categorii de public foarte diferite. Au existat și filme care au dezamăgit comercial, precum The BFG, West Side Story sau The Fabelmans, însă acestea trebuie privite în contextul unei filmografii uriașe. Un eșec punctual nu poate afecta în aceeași măsură o carieră construită pe decenii de succese comerciale și artistice.
Pentru studiouri, această diversificare reduce dependența de un singur tip de public și permite alternarea proiectelor comerciale cu cele mai personale. În cazul lui Martin Scorsese, comparația este și mai complicată, deoarece succesul nu poate fi măsurat exclusiv prin încasările din cinematografe.