Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Record de promovare la Bacalaureatul din sesiunea a doua 2026 Rata de promovare în sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat 2026 este de 33,8%, înainte de contestații, fiind cea mai ridicată înregistrată în actualul format de organizare a examenului, potrivit Ministerului Educației. Anul trecut, rata de promovare după prima afișare a rezultatelor în sesiunea de toamnă a fost de 28,4%.

În total, 9. 623 de candidați au promovat examenul în această sesiune. Dintre aceștia, 6.

700 sunt absolvenți ai promoției curente, rata de promovare în cazul acestora fiind de 34,9%. Alți 2. 923 de candidați provin din promoțiile anterioare, rata de promovare în cazul acestora fiind de 31,6%.

La sesiunea a doua a Bacalaureatului s-au înscris 33. 455 de candidați, dintre care 28. 481 s-au prezentat la probe.

Rata de participare a fost astfel de 85,1%. Potrivit datelor Ministerului Educației, peste 22. 000 dintre candidații înscriși la această sesiune provin din promoția 2026, iar peste 11.

000 sunt absolvenți ai promoțiilor anterioare. Candidații susțin, în sesiunea de toamnă, fie toate probele, fie doar probele nepromovate ori nerecunoscute din sesiunile anterioare. Un număr de 56 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Aceștia nu vor putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat. Cinci candidați au promovat examenul cu medii cuprinse între 9,50 și 9,99. Rezultatele publicate pe 18 august sunt cele de dinaintea soluționării contestațiilor.

Candidații pot vizualiza lucrările și pot depune contestații în intervalul 19–20 august 2026, inclusiv prin mijloace electronice, potrivit procedurilor stabilite de inspectoratele școlare. Rezultatele finale după soluționarea contestațiilor vor fi afișate luni, 24 august. Pentru promovarea examenului, candidații trebuie să obțină cel puțin nota 5 la fiecare probă scrisă și o medie generală de minimum 6.

În sesiunea de vară a examenului național de Bacalaureat 2026, rata finală de promovare a fost de 76,9%, după soluționarea contestațiilor. La prima afișare a rezultatelor, pe 7 iulie, rata de promovare a fost de 74,8%, în creștere față de 74,3%, cât fusese înregistrat la prima sesiune a anului trecut, iar după contestații a crescut cu 2,1 puncte procentuale. În sesiunea de vară au promovat, în total, 94.

345 de candidați dintr-un număr de 126. 169 de candidați prezenți, dintre care 90. 263 din promoția curentă și 4.

082 din promoțiile anterioare. Pentru promoția curentă, rata de promovare a fost de 79,7%, în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți procentul s-a situat la 31,7%. Atunci, 45 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10, iar cei mai mulți absolvenți, 16.

217, din toate promoțiile, au obținut medii cuprinse între 9,00 și 9,49. Alți 4. 685 de candidați nu s-au prezentat la probele scrise, iar 67 au fost eliminați din examen, majoritatea pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Comparativ cu sesiunea de vară a anului 2025, când rata finală de promovare, după contestații, a fost de 76,5%, la nivelul întregii promoții, rezultatele din 2026 marchează o ușoară creștere.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *