Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Ce conține manifestul lansat de contestatarii lui Ilie Bolojan din PNL O tabără din interiorul PNL, formată din lideri care se opun președintelui Ilie Bolojan, a publicat astăzi oficial „Manifestul Platformei Conservatoare”, marcând o nouă linie de contestare în partid. „Platforma Conservatoare este un for de dezbatere politică și doctrinară în interiorul Partidului Național Liberal, dedicat reafirmării valorilor autentice ale dreptei românești.
Ea nu este o facțiune politică și nu urmărește constituirea unei structuri paralele de conducere, ci oferă un spațiu de dialog tuturor membrilor PNL care cred în libertatea de exprimare, democrația internă și identitatea istorică a partidului. Statutul PNL nu permite organizarea unor facțiuni interne. Tocmai de aceea, Platforma Conservatoare își propune să fie un cadru de dezbatere și reflecție, în care ideile să circule liber, iar partidul să rămână fidel valorilor sale fondatoare”, arată contestatari i lui Ilie Bolojan.
„Orice membru PNL să poată susține idei, fără teama excluderii” Grupul, care și-a făcut conturi separate, inclusiv pe rețelele de socializare susține că „PNL traversează un moment de răscruce”. „Partidul se află în fața unui risc real de îndepărtare de tradiția sa liberal-conservatoare și de diluare a identității sale doctrinare. O cultură politică bazată pe potrivitism, intoleranță față de opiniile diferite și marginalizarea vocilor critice ar afecta nu doar viața internă a partidului, ci și capacitatea sa de a reprezenta autentic electoratul de dreapta.
Platforma Conservatoare își propune să fie locul în care orice membru PNL să poată susține idei, inclusiv critice față de conducerea partidului, fără teama stigmatizării sau a excluderii. Democrația internă nu înseamnă unanimitate, ci respect pentru pluralism, competiția ideilor și libertatea de opinie. Deasupra interesului partidului rămâne întotdeauna interesul României.
Partidele politice sunt instrumente ale democrației, nu scopuri în sine. Numai în regimurile totalitare partidul devine un scop în sine; într-o democrație, el există pentru a servi binele comun”, arată platforma conservatoare din interiorul PNL. Contestatarii lui Bolojan insistă pentru formarea unui Guvern stabil, deasupra „ambițiilor personale”: „În momente de criză, responsabilitatea politică impune compromisuri făcute în interesul țării.
Formarea unui guvern stabil, apărarea orientării euroatlantice și redresarea economică trebuie să prevaleze asupra calculelor de partid sau a ambițiilor personale. Platforma Conservatoare își propune să contribuie la reconectarea PNL cu valorile sale istorice: libertatea, meritocrația, responsabilitatea, patriotismul democratic, economia de piață și respectul pentru identitatea națională. Totodată, își propune să readucă în partid cultura dialogului, eleganța dezbaterii și respectul reciproc cultivate de lideri precum Radu Câmpeanu, Mircea Ionescu Quintus, Theodor Stolojan, Calin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu.
Nu ne propunem să dezbinăm partidul, ci să contribuim la întărirea lui prin dezbatere, competență și fidelitate față de principiile care au făcut din PNL principalul partid al dreptei românești. Gruparea anti-Bolojan din PNL și-a definit și valorile: „Platforma Conservatoare se adresează tuturor membrilor PNL care cred că partidul trebuie să rămână fidel identității sale istorice și doctrinare. Credem într-un PNL întemeiat pe libertate, economie de piață, proprietate privată, democrație internă, meritocrație și respect pentru valorile naționale.
Suntem un partid național-liberal și, pe această temelie, un partid profund european, euroatlantic și occidental. Atașamentul față de Uniunea Europeană și NATO nu este incompatibil cu apărarea identității naționale; dimpotrivă, se sprijină pe aceasta.