Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Victor Stroe/Restructurarea Romsilva, axată pe reducerea direcțiilor silvice și a personalului, este tot mai contestată Planul de restructurare al Regiei Romsilva impus de ministra Mediului, Diana Buzoianu, este demolat chiar din interior. Planul a fost adoptat de Guvern și el prevede reducerea numărului de direcții silvice de la 41 de direcții silvice județene la 19 direcții silvice regionale.
Un studiu organizațional comandat de Romsilva și finalizat pe 25 august arată acum că varianta cu 26 de direcții silvice este mai robustă decât cea cu 19 direcții prevăzută în actul Hotărârea de Guvern nr. 123/2026 privind reorganizarea regiei pădurilor. Sindicaliştii de la Romsilva reuniți în Federația Silva susţin că această reorganizare a fost făcută „lăutăreşte, adică «după ureche»”, fără „nicio fundamentare”, şi cer ridicarea acestei probleme în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
La adoptarea HG nr. 123/2026, ministra Diana Buzoianu declara că reforma Romsilva era rezultatul unui proces de analiză care a durat mai bine de șase luni, realizat împreună cu reprezentanți ai Guvernului, sindicatelor și instituțiilor implicate. Sindicatele însă nu au susținut propunerea de restructurare a ministerului.
„Această reorganizare nu înseamnă eficienţă. Înseamnă concedieri. Înseamnă blocaje.
Înseamnă slăbirea capacităţii statului de a-şi gospodări şi apăra pădurile”, afirmau sindicaliştii. „Lipsa unei fundamentări potrivite principiilor de guvernanţă corporativă prevăzute de OUG nr. 109/2011 ridică serioase semne de întrebare asupra sustenabilităţii acestei reorganizări”, mai susţineau ei înainte de adoptarea hotărârii de guvern în formula cerută de Ministerul Mediului.
Analiza organizațională a stabilit că modelul cu 26 de direcții este mai bună, inclusiv după luarea în calcul a costurilor de tranziție. Pe data de 25. 02.
2026, plenul Consiliului Economic și Social a decis returnarea proiectului de restructurare către inițiator, ca urmare a lipsei avizului Ministerului Justiției, care a refuzat în repetate rânduri să avizeze proiectul din cauza problemelor de ordin juridic constatate. Totuși, pe data de 04. 03.
2026, Ministerul Justiției a acordat avizul asupra proiectului, dar a formulat 26 de observații privind legalitatea actului normativ. Ministerul Mediului, ca initiator, a ignorat toate aceste observații transmise, iar reorganizarea Romsilva nu respecta legislația. Federația Silva a depus la Curtea de Apel București o cerere de suspendare a executării Hotărârii de Guvern nr.
123/05. 03. 2026 privind aprobarea măsurilor de reorganizare ale Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, dar instanța a respins solicitarea.