Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Pașii esențiali pentru a dezamorsa ura și furia În prezent, există foarte multă ură în lume, numeroase tendințe de ostracizare și excludere, cinism, distrugere, războaie. Trebuie să le abordăm, să ne opunem lor – noi toți trebuie să învățăm asta.
Cum? Psihiatra elvețiană Verena Kast a încercat să formuleze un răspuns în studiul „Viața înseamnă relație” (Editura Trei, 2025): „Să răspunzi la ură cu ură doar consolidează spirala urii și neputinței. Să crezi că ceilalți urăsc, că ceilalți sunt cinici, în vreme ce tu însuți ești mai constructiv, mai vivace – asta încurajează clivajul între «bine» și «rău» și duce, după cum știm din experiență, la noi distrugeri.
Trebuie să învățăm în permanență cum să abordăm ura, cinismul, distrugerea, dar și cum să înfruntăm ura cu care ne întâmpină lumea. Să ne gândim întâi la rădăcinile urii: în principiu, ar fi desigur de dorit ca oamenii să aibă o relație bazată pe empatie cu copiii, astfel încât nevoile de atașament ale acestora să fie satisfăcute și ei să simtă că au o rațiune de a fi incontestabilă, că nu sunt dezavantajați încă de la început. Este nevoie de «părinți suficient de buni» (nu trebuie să fie perfecți), părinți care inspiră siguranță, fără să-i controleze însă prea mult pe copii”.
Tot aici: „Mai puțin răsfăț ar fi de dorit, astfel încât copiii să înțeleagă realitatea vieții: câinii nu umblă, în mod normal, cu covrigi în coadă, iar viața se schimbă. Dezamăgirile nu lipsesc, dar nici bucuriile. Cine știe să facă față frustrării se descurcă mai ușor în viață.
Copiii au nevoie de o privire prietenoasă, uneori chiar și mai severă, cu care să fie depistate și abordate incoerențele. Astfel ei pot trăi experiențe diverse: comuniunea, încrederea în sine și în viață, interesul, bucuria creației împreună cu ceilalți, ca fundament al unei stime de sine suficient de bune. Își pot exprima și supărarea, pot învăța s-o abordeze – asta, și după exemplul celor mai vârstnici.
Același lucru este valabil și pentru frică: este normal să-ți fie frică, frica nu te omoară. În general: copilului ar trebui să i se îngăduie să fie o ființă plină de viață, emoțională, sensibilă, care poate fi empatică și are voie să fie slabă, dar și puternică, are voie să-și urmărească propriile interese, dar se poate și atașa de alți oameni. Astfel, oamenii ar deveni capabili de dialog, dar și capabili de a aborda fantasme distructive – aceasta, într-un mediu care nu este marcat de ură, mânie și indignare, ci de sentimentul și convingerea că acțiunea constructivă este posibilă și în situații potrivnice.
Cine crește într-o atmosferă încărcată de ură, marcată de resentiment, împreună cu oameni care nu pot nici ei să-și regleze emoțiile, este deja infectat cu ură – și nu din vina lui”. Mai mult: „Iar asta nu are legătură doar cu problemele psihice, ci și cu faptul că în societatea noastră ar trebui să devină realitate, pe cât posibil pentru toți oamenii, perspectivele economice bune și o siguranță suficientă. Există posibilitatea de schimbare?
Jaak Panksepp atrage atenția asupra următorului lucru: dacă în copilăria timpurie au fost activate în prea mare măsură unele emoții fundamentale, care se întipăresc în corp – de exemplu frica și supărarea, când copiii cresc într-un mediu dominat de aceste emoții -, ar putea fi abordate, în principiu, unele sisteme compensatorii: sisteme legate de curiozitate, joc, bucurie. De exemplu, bucuria de a face sport este un izvor aflat dincolo de ură. Cum să-i abordăm așadar pe cei care urăsc, atunci când îi întâlnim în viața de zi cu zi?
Prea mulți oameni urăsc, își strigă ura în lume, își răspândesc pe internet mesajele încărcate de ură – făcând asta cu numele lor întreg. Niciun motiv de rușine, ci un motiv de mândrie că sunt așa de distructivi. Asta inspiră frică oamenilor care se tem de distructivitate.