Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Victor Stroe/Modificarea legislativă, atacată prin campanii de PR Firmele de ride-sharing fac din nou presiuni pentru menținerea contractelor de comodat Cu 100. 000 de ecusoane Uber și Bolt, România pierde jumătate de milion de euro anual, din cauza schemelor de fraudare pe care le folosesc firmele cu afaceri în acest domeniu.
Statul încasează doar 20% din sumele care ar trebui să ajungă anual la buget, din cauza evaziunii fiscale care s-a generalizat în acest domeniu. Direcția Națională Anticorupție a deschis mai multe anchete, în ultimul an și jumătate, reușind să destructureze mai multe rețele de evaziune, iar soluția care s-a găsit, în urma tuturor investigațiilor din ultimele luni a fost o modificare legislativă care să elimine posibilitatea de a folosi mașini în baza contractelor de comodat. După ce PSD a inițiat această modificare a legii, firmele de transport alternativ au reînceput campania de PR pentru eliminarea acestui amendament introdus de fostul ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban, plângându-se că mii de șoferi de Uber și Bolt vor rămâne fără venituri, iar România și-ar pierde mobilitatea.
În baza unui dosar al DNA care vizează fraudele din transportul alternativ a fost arestat șeful ARR, Cristian Anton, după ce a fost prins cu sute de mii de euro în cutii de pantofi, la începutul acestui an. Urmărirea a avut la bază denunțul a doi șoferi care au depus plângere la DNA, declarând că li s-a cerut o șpagă de 700 de euro pentru a obține atestat Uber. În ultimii doi ani, procurorii au descoperit mai multe scheme de fraudă pe care le folosesc firmele de transport alternativ din toată țara.
Una dintre cele mai nocive este bazată pe posibilitatea de a folosi mașini în baza unor contracte de comodat. Anchetatorii au explicat că prin comodat, firmele pot frauda statul român , deoarece nu înregistrează mașinile ca flotă proprie a companiei și astfel pot schimba foarte ușor aceste flote de mașini, având sedii fictive și administratori neidentificabili, astfel încât firmele se pot închide imediat după ce începe o anchetă care le vizează, iar activitatea se mută pe alte companii. Această schemă de fraudă a fost folosită de zeci de firme fantomă, iar soluția identificată a fost eliminarea posibilității de a mai folosi mașinile în baza contractelor de comodat – adică firmele de ride-sharing vor avea aceleași condiții pe care trebuie să le îndeplinească și taximetriștii, urmând să fie obligate să dețină flote proprii și active reale, pentru a nu se mai putea șterge imediat urmele, în caz de descoperire a fraudelor.
Fostul ministru PSD al Transporturilor, Ciprian Șerban, a depus, recent, o inițiativă legislativă pentru eliminarea contractului de comodat, motivând-o chiar prin nevoia de eliminare a „premiselor favorabile pentru sustragerea de la obligațiile fiscale și pentru desfășurarea unor activități economice într-un cadru insuficient de transparent”. Amendamentul PSD va modifica articolul 13 din OUG 49/2019 privind transportul alternativ. Imediat după ce a fost înaintat către Parlament acest proiect de modificare a legislației, firmele de ride-sharing au relansat campaniile prin care ar putea obține un vot negativ din partea parlamentarilor, astfel încât să poată funcționa în continuare pe baza acelorași contracte de comodat.
Principalele argumente sunt legate de numărul mare de șoferi care nu ar mai avea venituri, având în vedere faptul că în acest moment circulă peste 66. 000 de mașini în regim de ride-sharing în toată țara și alte 30. 000 pot intra oricând în circulație, în baza ecusoanelor deja obținute pentru Uber și Bolt.
Peste 10. 000 de firme și 17. 000 de PFA desfășoară aceste activități de ride-sharing în România, folosind circa 90.
000 de mașini autorizate, în baza contractelor de comodat – potrivit datelor de la finalul anului trecut.