Reţelele de socializare au fost luate cu asalt de scandalul „merdenelelor” ce îi are de-o parte a mesei pe cei de la Miţa Biciclista – mai exact pe unul dintre fondatori, pe Edmond Niculuşcă, iar de cealaltă pe reprezentanţii Patiseria Amzei. Într-un video pe social media, Edmond Niculuşcă îi pune la colţ pe cei care mănâncă merdenele cu margarină şi nu înţeleg gustul sofisticat al croissantelor cu unt.
Video-ul critică de altfel mai multe categorii de consumatori, dar atacul la Patiseria Amzei, cunoscută şi drept „la nea Mihai” a fost cel care a atras cel mai mult atenţia. Afirmaţiile sale vin la scurtă vreme după ce acelaşi Edmond Niculuşcă afirma într-un interviu pentru revista După Afaceri Premium a ZF că „zona (Amzei – n. red.
) are un ecosistem remarcabil de afaceri, cred că sunt peste 30 de businessuri, de la La Miţa Biciclista, trecând la OTOTO şi la Patiseria Amzei, iar de la M60 la Ni Shibo. Provocarea e să protejăm acest mix funcţional şi să prevenim gentrificarea agresivă care ar putea uniformiza oferta. “ Tot el adăuga că „Patiseria Amzei a explodat ca popularitate.
” În 2025, firma Comteia Impex SRL, care potrivit datelor ZF, operează Patiseria Amzei, a închis 2025 cu afaceri de 3,1 mil. lei (plus 13%) şi cu un profit net de 542. 000 de lei (plus 58,5%).
Asta înseamnă o marjă netă de aproape 18%. Businessul are o istorie de peste trei decenii, fiind deja la cea de-a treia generaţie. „Suntem mai mult old school, dar încercăm să mergem mai departe new school cu noua generaţie.
Eu zic să încercaţi toate micile afaceri de familie, toate patiseriile mici. Am avut diverse oferte, diverse oportunităţi de a ne extinde, dar am încercat să rămânem aici, să lucrăm în familie, toată familia împreună. Dacă am deschide altundeva poate nu ar ieşi la fel produsele.
Ar trebui să ne clonăm şi noi. Ne întindem cât ţine plapuma, cum se zice”, spune anterior pentru ZF George Gheorghe, acţionar, Patiseria Comteia. El e nepotul lui nea Mihai.
Pe de altă parte, Miţa Biciclista, bistro-ul, e operat prin firma Amzei District, cu afaceri de 12 mil. lei anul trecut, plus 129%. Compania e însă pe pierdere de la înfiinţarea în 2022, adunând o „gaură” de 9 mil.
lei, din care jumătate anul trecut. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Întrebarea care trebuie pusă după neutralizarea dronei de lângă Neptun Deep: va trebui ca proiectul să fie pus pe hold până la obţinerea păcii în Ucraina? Pentru ei nu a încetinit economia.
Numărul românilor cu depozite de peste 100. 000 de euro a crescut cu circa 4. 000 într-un an, la aproape 86.
000 Efectul direct al nesăbuinţei bugetare din trecut: Comisia Europeană respinge legea salarizării unitare pentru că depăşeşte plafonul de cheltuieli convenit cu UE pentru reducerea deficitului şi a datoriei. Pentru că datoria publică a trecut de 60% din PIB, guvernul este obligat să îngheţe salariile din sistemul public şi ajutoarele sociale Două achiziţii de companii româneşti dintr-odată: STRABAG intră pe piaţa locală de instalaţii pentru construcţii civile şi industriale prin achiziţia firmelor Brenneka Install şi Samivo Instal din Bacău Un singur segment din opt, pe plus în piaţa de electro-IT. Paradoxal, vânzările de camere foto cresc după mulţi ani de declin.
Să fie „de vină“ social media şi vacanţele tot mai numeroase? Porkprod, companie cu un efectiv de 25. 000 de porci pe an, a intrat în insolvenţă.
Călin Muscă, acţionar: Vrem să salvăm compania. Problema cea mai mare în toată economia este lipsa de cash ZF Private Health. Spitalul SanConfind din Câmpina închide maternitatea, după ce numărul de naşteri a scăzut de la 35-40 pe lună în pandemie la doar 5-7 pe lună.
„Campionul la pierderi este maternitatea“ ZF la cota 7. 000 de ediţii. „Succesul în afaceri, o chestiune de priorităţi“.
Care erau subiectele zilei în octombrie 2006. Economia era în plin boom. ZF 2.
000 avea 84 de pagini cu tot cu suplimente.