Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Acuzația bombă adusă DIICOT de avocatul lui Viorel Pașca la Curtea de Apel Apărătorul lui Viorel Pașca, Răzvan Doseanu, a afirmat, joi, la Curtea de Apel București, că procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă pentru trafic de persoane fără a identifica cele 210 presupuse victime invocate în dosarul Dumbrava, din Bihor. Avocatul lui Viorel Pașca , Răzvan Doseanu, a afirmat, joi, la Curtea de Apel București, că Apărarea va solicita menținerea deciziei Tribunalului București de respingere a propunerii de arestare preventivă, pe motiv că dosarul Dumbrava nu conține suficiente probe care să justifice o astfel de măsură.
„Așteptările noastre sunt să se facă o analiză corectă, pe exact ce este în dosar și pe probele existente, iar soluția să fie dată strict în raport cu acuzațiile concrete pentru care se cere arestarea preventivă”, a afirmat avocatul. Acesta a susținut că instanța de fond a reținut deja existența unor deficiențe în argumentația procurorilor, în special în ceea ce privește acuzația de trafic de persoane. „Judecătorul de drepturi și libertăți a arătat că există o carență esențială a propunerii de arestare preventivă: s-a solicitat arestarea pentru trafic de persoane cu referire la 210 presupuse victime care nu au fost identificate până în acest moment.
Nu putem să ne apărăm în raport cu victime virtuale”, a precizat avocatul. Potrivit acestuia, cele 210 persoane la care fac referire anchetatorii ar reprezenta un interval de aproximativ cinci ani și jumătate și nu s-ar suprapune neapărat cu cele 409 persoane relocate în urma descinderilor. Răzvan Doseanu a mai precizat că, dintre cele 409 persoane evaluate după intervenția autorităților, 128 prezentau diferite tipuri de dizabilități psihice, subliniind însă că acest lucru nu înseamnă automat lipsa capacității de exercițiu.
Referitor la informațiile apărute în spațiul public privind un presupus caz în care s-ar fi încasat drepturi pentru o persoană decedată, avocatul a susținut că acestea nu fac obiectul dosarului aflat pe rol. „Nu există nicio acuzație oficială formulată pentru această chestiune. A fost o eroare administrativă privind datele de identificare ale unei persoane decedate, eroare care a fost remediată printr-o hotărâre judecătorească”, a afirmat acesta.
Întrebat despre lipsa autorizațiilor pentru imobilele în care erau găzduite persoanele vulnerabile, avocatul a susținut că acestea erau locuințe private, nu azile, și că legislația privind centrele rezidențiale nu ar fi fost aplicabilă. Totodată, el a invocat motivarea Tribunalului București, potrivit căreia autoritățile ar fi direcționat persoane către respectivele imobile în lipsa altor soluții. „Judecătorul a reținut că autoritățile statului aduceau acolo oameni despre care spuneau chiar ele că nu au altă soluție.
Alternativa era ca acești oameni să ajungă în stradă”, a afirmat avocatul. Curtea de Apel București judecă, joi, contestația procurorilor împotriva deciziei Tribunalului București de respingere a propunerii de arestare preventivă în dosarul care îl vizează pe Viorel Pașca. Fostul asistent social Viorel Pașca, este subiectul unei anchete a DIICOT, împreună cu membri ai familiei sale, privind suspiciuni de trafic de persoane și epxloatarea unor persoane aflate în stare de vulnerabilitate.
Potrivit informațiilor din dosar, în anul 2020 ar fi fost constituit un grup format din Pașca, soția acestuia și cei trei fii ai lor, care ar fi coordonat activitatea desfășurată sub denumirea Asociației „Dumbrava DPG” (Dumnezeu Poartă de Grijă). Organizația era prezentată în public drept una cu caracter umanitar, dar procurorii susțin că acesta nu deținea licențele necesare pentru frunizarea de servicii sociale sau medicale.