Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/ Alexandru Nazare devine favorit să fie viitorul premier Alexandru Nazare este cotat cu cele mai mari șanse pe Polymarket pentru a deveni următorul prim-ministru al României, însă piața indică o competiție deschisă, fără un favorit detașat. Potrivit cotelor afișate pe platforma de predicții, Nazare are o probabilitate de aproximativ 17% , fiind urmat de Adrian Veștea, cu 13%, și Sorin Grindeanu, cu 11%.
Ilie Bolojan este cotat la circa 5%, în timp ce Dan Motreanu, Cătălin Predoiu și Radu Burnete se află la valori mai reduse, între 3% și 4%. Volumul tranzacționat pe această piață depășește 2,3 milioane de dolari, semn că subiectul rămâne urmărit atent de utilizatorii platformei. Totuși, diferențele relativ mici dintre principalii candidați arată că traderii nu văd încă un scenariu clar pentru formarea viitorului guvern.
Piața Polymarket se va rezolva în favoarea persoanei care va prelua oficial funcția de prim-ministru al României până la 31 decembrie 2027. Pentru ca rezultatul să fie valid, viitorul premier trebuie să fie numit de președinte și să primească votul de încredere al Parlamentului. Un premier interimar sau aflat în funcție de tranziție nu este luat în calcul.
Separat, o altă piață de pe Polymarket, care urmărește afilierea politică a viitorului premier, plasează PNL pe primul loc, cu aproximativ 29%, aproape la egalitate cu varianta „independent/tehnocrat”, cotată la 28%. PSD este cotat cu 22%, în timp ce AUR, USR și UDMR apar cu șanse semnificativ mai mici. Cotele Polymarket reflectă probabilitățile implicite rezultate din tranzacțiile utilizatorilor platformei și se pot modifica rapid în funcție de evoluțiile politice, negocierile dintre partide și informațiile apărute în spațiul public.
Polymarket este blocat în România, după ce a fost introdus pe lista neagră a operatorilor neautorizați de jocuri de noroc. Cu toate acestea, volumele tranzacționate pe piețele legate de politica românească arată că platforma continuă să fie folosită, chiar și în jurul unor subiecte interne precum viitorul premier sau componența următorului guvern. Citește pe Antena3.
ro O resursă inepuizabilă de energie a fost descoperită la 200 de metri sub pământ, sub șase localități din Spania × Citește pe LongevityMagazine. ro VIDEO: Cristian Mărgărit, despre suplimente, miturile din nutriție și fenomenul GLP-1 Citește pe Fanatik.