Raluca Turcan, deputat PNL, a criticat luni, într-o postare pe rețelele de socializare, amendamentele susținute de PSD și AUR, care au dus la retrimiterea Legii Integrității în Parlament. „În loc să avem astăzi o lege a integrității adoptată, constituțională și un jalon PNRR îndeplinit, trebuie să intervenim din nou legislativ pentru a pune legea în acord cu decizia Curții Constituționale”, a transmis Raluca Turcan pe Facebook.

Dedicația AUR pentru Mirabela Grădinaru, neconstituțională Prima critică a Ralucăi Turcan a fost legată de amendamentul propus de AUR și votat de social-democrați, care ar fi vizat-o pe partenera de viață a lui Nicușor Dan. Această propunere a fost și motivul pentru care legea a fost declarată parțial constituțională. „CCR a declarat neconstituțional amendamentul privind declarațiile de avere și de interese ale partenerilor de viață.

O prevedere introdusă de AUR, votată și de PSD, pentru o răfuială politică care nu este doar neconstituțională, ci și profund iresponsabilă”, a adăugat Turcan. Liberalii, mesaje împotriva amendamentului Fritz Dacă CCR a decis că primul amendament controversat nu respectă Legea Fundamentală, amendamentul Fritz nu a primit același verdict. Curtea a considerat că acesta întrunește principiile constituționalității.

Turcan a acuzat social-democrații că au creat acest amendament tocmai pentru ca primarul Timișoarei, Dominic Fritz, să își piardă mandatul, în urma condamnării definitive pe care o are pentru conflict de interese. Aceasta mai spune că după ce PSD a încercat ruperea PNL, acum și-ar fi propus același lucru, dar pentru USR. „Și, după toate acestea, fac pariu că PSD va veni ca o floare și va pretinde acum să facem Guvern împreună cu el.

Sau să votăm un guvern minoritar PSD. După ce a încercat să rupă PNL. După ce a transformat o lege esențială pentru PNRR într-un teren pentru răfuieli politice.

După ce a pus în pericol 770 de milioane de euro. Asta înseamnă să ai tupeu! ”, a concluzionat Raluca Turcan.

Legea Integrității își reia acum de la 0 traseul prin legislativ, cu riscul ca România să piardă 770 de milioane de euro, dacă legea nu va fi adoptată până la finalul lunii august.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *