Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. „Grafitul de la Baia de Fier a ieșit astăzi în lumea celor vii. Guvernul României tocmai a adoptat, în ședința de astăzi, Hotărârea de Guvern prin care cele două locații ale minei de grafit de la Baia de Fier sunt scoase din lista exploatărilor închise.
Un pas mare, pentru care am visat și am muncit de mult timp. Am cerut asta dinainte să fiu deputat, dar nu am reușit. Am intrat apoi în Parlamentul României, unde, prin diverse metode, ca deputat de opoziție, am luptat pentru grafitul de la Baia de Fier.
Cei care conduceau România atunci s-au îmconform. N-am încetat să cred, n-am încetat să lupt. Am ajuns în Guvern, iar ca ministru al Economiei am emis hotărârea prin care licența pentru grafitul de la Baia de Fier să rămână la statul român, fiindcă era pasul critic pentru ca această resursă să nu fie pierdută.
Astăzi, ca vicepremier, am pus semnătura pe Hotărârea de Guvern prin care, în final, grafitul este scos din lista minelor închise. Nu mai este pe lista cu mine închise, ci pe lista cu mine care se deschid. Oficial!
Și îi mulțumesc colegului meu, ministrul Irineu Darău, pentru inițierea acestei hotărâri și pentru munca depusă!